Secretul unei ţinute de vară cu stil

Am început să vorbim despre ţinute de vară deşi e încă mai. Dar sunt sigură că şi voi vă faceţi deja planuri de vacanţă sau vă pregătiţi ţinutele pentru evenimentele din vară.

Este o vreme minunată, nu e nici caniculă înnăbuşitoare, nici prea răcoare, exact atât cât să te simţi bine într-o rochie colorată şi cu o jachetă uşoară pe deasupra.

Să-ţi compui o ţinută de vară cu stil e poate mai simplu decât în alte sezoane, pentru că, cel mai adesea ai nevoie de o singură piesă vestimentară sau de cel mult două.

Se găsesc aşa de multe modele de rochii de vară cu imprimeuri şi culori minunate încât e chiar păcat să nu ieşi, măcar pentru câteva luni, din uniformitatea de fiecare zi a blugilor.

Dar deşi pare că e simplu să alcătuieşti o ţinută de vară, există un mic detaliu pe care multe femei îl neglijează.

Secretul unei ţinute de vară cu stil este geanta.

Să luam drept exemplu ţinuta mea de azi. Este o ţinută de vară smart-casual, care are drept piesă principală o simplă rochie de bumbac într-o superbă nuanţă de galben.

Am purtat-o cu o jachetă albă şi accesorii tot albe, realizând astfel o combinaţie proaspătă şi estivală.

Ei bine, imaginaţi-vă cum ar fi arătat acest ansamblu cu o geantă maro închis, cu buzunare şi formă nedefinită, aruncată pe un umăr. Nu-i aşa că întreaga ţinută ar fi fost ruinată?

Chiar dacă porţi o rochie frumoasă, nişte sandale asortate şi accesorii spectaculoase, ţinuta ta va fi compromisă dacă alegi o geantă nepotrivită.

Geanta potrivită unei ţinute de vară este diferită de cea pe care o porţi toamna şi iarna.

Dacă în sezonul rece porţi genţi de piele maro sau negre, masive şi încăpătoare, genţile de vară sunt mult mai light.

O geantă de vară poate fi albă, bej, pastel sau natur, din materiale naturale uşoare: pai, textil, ratan, material croşetat sau piele întoarsă.

Sunt fie foarte încăpătoare, asemănătoare unor genţi de plajă, fie mici sau medii, cu formă structurată. Pot avea formă rigidă de coş sau dimpotrivă, pot fi moi, croşetate sau împletite.

Cele din material textile sau pai se potrivesc ţinutelor lejere, cu rochii, fuste sau pantaloni largi, din materiale precum inul, bumbacul sau vîscoza.

Genţile de piele de culoare deschisă, mici sau de dimensiune medie, cu formă geometrică, sunt potrivite ţinutelor de vară elegante pentru ocazii speciale.

Desigur, în funcţie de ţinută poţi purta şi genţi de vară de culoare închisă, maro, bleumarin sau negru. Dar în această situaţie, contează mult materialul din care sunt făcute şi forma lor.

O geantă de pai bleumarin sau un cos negru la care este legată o eşarfă chic sunt nişte opţiuni minunate atunci când porţi culori închise sau dacă doreşti să creezi un contrast.

Câteva genţi de vară

Vă sugerez mai jos câteva modele de genţi de vară de la magazinul online CCC care are o secţiune excelentă de genţi şi poşete şi în plus, reduceri de până la 50% la o mulţime de produse. Veţi regăsi printre ele şi poşeta pe care o port în ţinuta de azi.

Click pe imagine pentru a vedea produsul
Click pe imagine pentru a vedea produsul
Click pe imagine pentru a vedea produsul
Click pe imagine pentru a vedea produsul
Click pe imagine pentru a vedea produsul
Click pe imagine pentru a vedea produsul
Click pe imagine pentru a vedea produsul
Click pe imagine pentru a vedea produsul
Click pe imagine pentru a vedea produsul
Click pe imagine pentru a vedea produsul
Click pe imagine pentru a vedea produsul
Click pe imagine pentru a vedea produsul
Click pe imagine pentru a vedea produsul
Click pe imagine pentru a vedea produsul
Click pe imagine pentru a vedea produsul

Iată şi câteva din cele mai recente ţinute ale mele şi genţile pe care le-am ales pentru ele.

Prin urmare, dragi prietene, dacă vă doriţi ţinute de vară cu stil, nu neglijaţi genţile, deoarece ele sunt cele care dau aerul chic ţinutelor estivale.

Sper ca sugestiile mele să vă fie de folos şi să vă ajute să alegeţi genţile de vară perfecte pentru ţinutele voastre.

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Cum să-ţi alegi pantofii potriviţi pentru ţinuta ta

10 rochii de vară perfecte pentru plinuţe

Cum să te îmbraci cu stil vara

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Secretul unei ţinute de vară cu stil
Article Name
Secretul unei ţinute de vară cu stil
Description
Geanta este secretul unei ţinute de vară cu stil.
Author
MaxineOver50