O ţinută uşor exotică, de inspiraţie orientală

Unul dintre lucrurile bune care s-au petrecut în modă, comparativ cu perioada tinereţii mele, este faptul că trendurile au devenit foarte numeroase şi s-au diversificat.

Spre deosebire de anii ’70 când toată lumea purta fuste desupra genunchiului sau anii ’80 când moda impunea numai coafuri super tapate şi umeri accentuaţi, acum plaja din care poţi alege e foarte largă.

Practic, te poţi îmbrăca modern oricare ar fi stilul şi preferinţele tale, fără să mai fii îngrădită de reguli şi tendinţe rigide.

Pentru mine această (relativ) nouă realitate e foarte avantajoasă, pentru că îmi permite să mă mişc liber între mai multe stiluri pe care le iubesc în egală măsură. În plus, în magazine poţi găsi fără dificultate haine cu croieli, culori şi imprimeuri diverse.

Ţinuta de azi

Ţinuta pe care o port azi – chimono şi pantaloni cu imprimeu paisley de inspiraţie orientală – vine direct din moda boho a anilor ’70, care a devenit acum unul din trendurile cele mai apreciate.

Am văzut mai întâi chimonoul printre noutăţile de la Bonprix şi l-am pus imediat în coş, căci îmi doream de mult o astfel de piesă. Apoi am observat că există şi pantaloni cu acelaşi model şi, fireşte, i-am adăugat şi pe ei.

Materialul e o vîscoză răcoroasă, foarte plăcută pe piele, iar imprimeul bogat face să nu se observe mai deloc dacă se şifonează. Eu am luat mărimea 48 la chimono şi 50 la pantaloni.

În ţinuta de azi eu port ambele piese, ca un ansamblu, dar fireşte că pot fi purtate şi separat.

Pantalonii vor arăta foarte bine cu un tricou alb şi geacă de blugi sau cu un top şi o cămaşă largă pe deasupra, iar chimonoul poate fi purtat cu blugi, pantaloni albi sau, de ce nu, un tricou roz deschis şi pantaloni de aceeaşi culoare.

Ţinuta mea e formată în totalitate din piese de la Bonprix, cumpărate în ultimii trei ani – ultimele fiind chimonoul şi pantalonii.

  • Pantalonii îi găseşti aici.
  • Chimonoul aici.
  • Topul bleumarin (într-un pachet cu alte 4 culori) este aici.
  • Nişte balerini super comozi asemănători cu ei mei găseşti aici.

Este o ţinută poate uşor exotică, pe care aştept cu nerăbdare s-o port în vacanţă, la o cină într-un restaurant romantic, pe malul mării.

Atenţie!

Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.

Poţi remedia foarte simplu problema astfel:

  • fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
  • în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
  • fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Secretul unei ţinute de vară cu stil

Inspiraţie nautică – albastru, alb, roşu

Jocul culorilor – albastru, verde şi un strop de galben

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
O ţinută uşor exotică, de inspiraţie orientală
Article Name
O ţinută uşor exotică, de inspiraţie orientală
Description
O ţinută de inspiraţie orientală, cu chimono şi pantaloni în nuanţe de albastru.
Author
MaxineOver50

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *