Accesoriile verii

Iată că vara bate la uşă iar ţinutele noastre, mai ales cele pentru timpul liber, devin din ce în ce mai lejere, pe măsura temperaturilor în creştere.

Dar chiar dacă porţi o ţinută simplă şi relaxată nu înseamnă că trebuie să renunţi la a avea stil. O rochie uşoară, un pantalon larg de in, o cămaşă albă sau un tricou în dungi pot fi transformate din piese banale pe care le îmbraci la repezeală în ţinute deosebite.

Cum? Cu ajutorul accesoriilor.

În special vara, când din pricina temperaturilor ridicate avem tendinţa de a simplifica ţinutele, folosirea accesoriilor ne oferă aerul de eleganţă estivală de care avem nevoie.

Geanta

În primul rând geanta, care are un rol foarte important în crearea unei ţinute de vară stilate. Este important să avem măcar o geantă dintr-un material de vară – pai, textil, ratan – într-o culoare neutră, pe care s-o putem purta la ţinutele de zi.

Pantofii

Nu ştiu dacă pantofii pot fi consideraţi accesorii, de vreme ce sunt indispensabili într-o ţinută. În orice caz, încălţările de vară, fie ele sandale, papuci, balerini, espadrile sau tenişi, au nu numai rolul de a-ţi menţine picioarele comode ci şi un important rol stilistic.

Dacă încălţările potrivite pot să treacă oarecum neobservate, integrându-se perfect în ansamblul ţinutei, nişte pantofi nepotriviţi pot cu uşurinţă să o compromită.

Recomandarea mea este să laşi pentru toamnă adidaşii sau pantofii de culoare închisă şi să te bucuri vara de lejeritatea sandalelor sau papucilor care lasă picioarele să respire.

Eşarfa

Un alt accesoriu de nelipsit vara este, pentru mine, eşarfa. Port adesea eşarfe legate de mânerele genţilor, realizând astfel o corespondenţă cromatică cu celelalte piese din ţinuta mea.  

Dar eşarfele pot fi purtate şi pe umeri, mascând braţele prea pline, sau pe după gît, lungi şi vaporoase, ascunzînd astfel zona abdomenului.

Bijuteriile

În fine, vara este anotimpul bijuteriilor statement.

Coliere lungi sau la baza gâtului din lemn, scoici, coral sau pietre semipreţioase, cercei candelabru sau cu ciucuri, brăţări masive, inele supradimensionate, toate îndrăznelile sunt permise vara.

Chiar dacă nu eşti o adeptă a bijuteriilor mari, vara este momentul să înlocuieşti lănţişorul fin de aur şi cerceii minusculi cu nişte bijuterii mai vizibile.

Motivul este evident. Pentru a avea stil, o ţinută simplă de vară are nevoie de nişte elemente vizuale mai puternice, care să atragă atenţia, iar bijuteriile sunt perfecte pentru asta.

Ochelarii de soare

Pentru mine sunt esenţiali, şi nu doar din raţiuni estetice: lumina solară prea puternică îmi provoacă migrene, aşa că ochelarii de soare sunt nelipsiţi din ţinutele mele de vară.

Dar ochelarii de soare au şi o calitate interesantă: transformă chiar şi o ţinută banală într-una modernă şi cool. Poate de aceea au devenit marca stilistică a multor vedete şi personalităţi din lumea modei.

Îţi recomand cu căldură să-ţi cumperi măcar o pereche sau două de ochelari de soare, cu filtru UV şi rame potrivite conformaţiei feţei tale.

Unde găseşti accesorii de vară

Majoritatea magazinelor online au şi secţiune de accesorii, unde merită să-ţi arunci o privire.

Eu am cumpărat accesorii frumoase de la Shopika, unde găseşti bijuterii fantezie şi eşarfe foarte frumoase.

Genţi de pai găseşti la Born2Be, unde ai, de asemenea, şi un foarte bogat sortiment de sandale, papuci şi tenişi.

Bijuterii şi eşarfe frumoase poţi găsi şi la Melimelo.

Ochelari de soare într-o mare varietate de mărci, forme şi preţuri găseşti la Lensa.

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Secretul unei ţinute de vară cu stil

Cum să-ţi alegi pantofii potriviţi pentru ţinuta ta

10 moduri de a purta cu stil o eşarfă

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Accesoriile verii
Article Name
Accesoriile verii
Description
Ce accesorii purtăm vara pentru a crea ţinute cu stil.
Author
MaxineOver50

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *