Singurul lucru pe care n-ar trebui să-l porţi după 50 de ani

Zilele trecute am fost subiectul unui episod de “hate” – adică o serie de comentarii răutăcioase şi sarcastice la adresa uneia din postările mele.

Doamna respectivă a început prin a comenta veninos la adresa pieselor care compuneau ţinuta mea iar apoi a trecut la insulte mai generale, apropo de femeile care “au fost depăşite în vâstă şi greutate ca să se mai dea dive”, punându-mi în vedere: “Vezi cum te îmbraci că te dai în spectacol!

Experienţa a fost interesantă pentru că mi s-a întâmplat foarte rar să primesc comentarii făcute cu vădită răutate. Probabil că cele cărora nu le plac postările mele apelează la principiul sănătos: “Dacă nu poţi spune ceva frumos, mai bine taci.

Pe de-o parte atitudinea acelei femei m-a întristat, pentru că denota o frustrare uriaşă pe care o revărsa, fără discernământ, asupra unei necunoscute de pe Facebook. O astfel de stare nu indică deloc o persoană echilibrată şi fericită.

Am fost şi oarecum amuzată de aerul dictatorial al doamnei cu pricina, care mă avertiza să am grijă cum mă îmbrac, că o să mă aştepte la cotitură. 🙂

Dar în ultimă instanţă, acest mic incident m-a pus pe gânduri. Pentru că reflectă, în esenţă, întreaga gamă de prejudecăţi cu care se confruntă femeile trecute de o anumită vârstă.

“Ai trecut de 50 de ani, eşti depăşită/expirată, ai grijă cum te îmbraci, nu te da în spectacol, nu ieşi în evidenţă!”

Iar criteriile pentru aprecierea a ce înseamnă ieşit în evidenţă sunt foarte largi – de la purtarea unor culori îndrăzneţe, până la ideea că anumite piese vestimentare sunt nepotrivite – blugi, pantaloni scurţi, fuste deasupra genunchiului sau dimpotrivă, fuste maxi, geacă de piele sau de blugi, tenişi şi multe altele.

Practic, prejudecăţile societăţii creează nişte graniţe în jurul femeilor de o anumită vârstă şi le limitează libertatea de a purta şi de a face ceea ce doresc.

Asta dacă femeia alege să ţină cont de aceste reguli.

Dar de ce ai face-o? De ce te-ai conforma unor reguli sociale impuse, care nu au, de fapt, nici un fundament logic şi nici o utilitate?

Mai ales când, pe măsură ce înaintezi în vârstă îţi dai seama  din ce în ce mai mult că viaţa e scurtă şi fragilă, şi orice mică bucurie pe care ţi-o faci este importantă şi de neînlocuit.

Desigur, dacă toată viaţa ai fost conformistă şi ai trăit cu grija pentru ce va zice lumea, continuarea acestei atitudini după 50 de ani e firească.

Dar dacă ai o personalitate deschisă, dacă îţi plac culorile, hainele tinereşti şi moderne, bijuteriile statement şi pantofii sport, de ce să-ţi limitezi alegerile la ţinute terne doar ca să te conformezi prejudecăţilor sociale?

Probabil aţi văzut adesea pe tot felul de bloguri de stil liste de sfaturi cu ce să porţi şi ce să nu porţi după 50 de ani. Eu nu le mai citesc demult decât ca să mă amuz, mai ales că majoritatea sunt prosteşti şi contradictorii.

Dar dacă ar fi să vă dau un sfat, vouă, colegelor mele din generaţia over 50, acesta este următorul:

Singurul lucru pe care n-ar trebui să-l porţi după 50 de ani este povara opiniilor celorlalţi despre cum să te îmbraci.

Îmbracă-te oricum îţi face plăcere!

Vrei să porţi fusta roşie care îţi pune în evidenţă şoldurile? Vrei să te îmbraci cu jachetă de piele şi bocanci? Vrei să asortezi portocaliu cu verde?

Fă-o! Dacă o ţinută îţi aduce bucurie, poart-o!

Nu te mai teme de comentariile aşa-ziselor prietene, nu mai lua în seama privirile ironice şi sprâncenele ridicate dezaprobator.

Este viaţa ta, sunt alegerile tale vestimentare şi nu merită să-ţi îngrădeşti bucuria de a purta hainele pe care le iubeşti doar pentru a te conforma unor prejudecăţi stupide.

Nu ştiu dacă ţinuta mea de azi poate fi considerată îndrăzneaţă – poate că da, gândindu-mă la imprimeu, şliţul din faţă sau culoarea pardesiului.

Ceea ce ştiu cu siguranţă este că m-am simţit foarte bine îmbrăcată astfel, că iubesc culorile acestei ţinute şi o voi purta cu drag când se face mai cald.

M-am eliberat demult de grija de a ţine seama de opiniile celorlalţi în privinţa felului cum mă îmbrac (şi în mai toate celelalte, de altfel), aşa că pot să mă bucur nestingherită de lucrurile care-mi plac.

Dacă ţinuta mea te inspiră, găseşti rochia la Bonprix iar pardesiul la AboutYou.

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Ai nevoie de curaj ca să te îmbraci “cool” după 50 de ani?

De ce femeile peste 50 de ani din Romania sunt altfel

Ce am câştigat (şi ce am pierdut) odată cu înaintarea în vârstă

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Singurul lucru pe care n-ar trebui să-l porţi după 50 de ani
Article Name
Singurul lucru pe care n-ar trebui să-l porţi după 50 de ani
Description
Singurul lucru pe care n-ar trebui să-l porţi după 50 de ani este povara opiniilor celorlalţi despre cum să te îmbraci.
Author
MaxineOver50

22 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *