Cum să porţi un tricou cu mesaj după 50 de ani

Prima dată am purtat un tricou cu mesaj în adolescenţă.

Nu era un tricou original, fireşte. În anii `80, cea mai neagră perioadă a ceauşismului, într-un orăşel de provincie din mijlocul ţării era imposibil să “faci rost” de aşa o comoară.

A fost un tricou artizanal, decorat de mine. Un simplu tricou alb pe care scrisesem cu carioci colorate numele formaţiilor mele preferate, într-o transcriere semi-fonetică de care îmi amintesc cu duioşie amuzată.

Căci de unde să fi ştiut cum se scriau corect numele de vreme ce nu le văzusem niciodată tipărite ci doar le auzisem rostite în treacăt la radio, înainte de difuzarea vreunei piese. 🙂

Am fost teribil de mândră de tricoul meu pe care l-am ţinut o vreme ca pe un poster, pe peretele camerei mele.

Din păcate după ce l-am purtat la o “discotecă” la liceu, l-am spălat şi… asta a fost.

Toate culorile s-au dizolvat în apă, textele s-au amestecat şi s-au transformat într-o mâzgăleală informă din care se mai distingeau câteva litere: “…atles” şi “…stones”.

După mai bine de 40 de ani mi-am adus aminte de tricoul meu din liceu când mi-am cumpărat un tricou cu mesaj.

De ce l-am cumpărat? Pentru că… de ce nu?

E amuzant iar stilul înseamnă şi asta: să te amuzi îmbrăcându-te şi să te simţi bine. Să te simţi tânără şi aventuroasă. Iar dacă un tricou cu inscripţii pe piept te face să te simţi aşa, poartă-l fără şovăire.

Mi-a plăcut în mod particular mesajul de pe tricou: Just feel free!

Când viaţa e aşa de scurtă n-ar trebui să ne punem piedici singure, acceptând fără discernământ tot felul de prejudecăţi.

“La vârsta ta n-ar trebui să…”. Ba da, tocmai pentru că am această vârstă, mă simt mai liberă ca oricând să încerc lucruri noi, să port haine care mă bucură şi să fiu exact cine vreau să fiu.

Ţinuta de azi

În ţinuta de azi am vrut să aduc un omagiu acelei adolescente cu tricoul ei scris cu carioci. 🙂

Am purtat tricoul cu o fustă albă, tenişi, un sacou cu dungi albastre şi o geantă cross-body. Este o ţinută cu un aer uşor retro, de colegiu, tinerească şi relaxată.

Dacă te inspiră şi îţi doreşti piese asemănătoare, iată ce îţi recomand.

  • Tricouri albe cu mesaje găseşti la Bonprix aici, aici, aici, aici sau aici.
  • Diverse modele de fuste albe găseşti la FashionDays aici, aici, aici sau aici.
  • Un sacou cu dungi găseşti la Zoot aici sau aici sau la FashionDays aici.
  • Tenişi albi la CCC iar o geantă albastră cross-body la Born2Be.

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Singurul lucru pe care n-ar trebui să-l porţi după 50 de ani

Ai nevoie de curaj ca să te îmbraci “cool” după 50 de ani?

Cum să porţi roşu după 50 de ani

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Cum să porţi un tricou cu mesaj după 50 de ani
Article Name
Cum să porţi un tricou cu mesaj după 50 de ani
Description
O ţinută cu tricou alb cu mesaj, fustă albă şi sacou în dungi.
Author
MaxineOver50

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *