Aproape de 57
La aniversări oamenii au obiceiul să te întrebe cum te simţi.
– Cum te simţi la 57 de ani?
– La fel.
Este singurul răspuns adevărat pentru mine. Nu mă simt nici bătrână, dar nici nu mă grăbesc să subliniez că mă simt ca la 30 de ani pentru că vârsta e doar un număr.
Pur şi simplu mă simt, în interiorul meu, la fel ca acum 6 luni sau 5 ani sau 10 ani – egală cu mine.
Asta nu înseamnă că nu m-am schimbat, nicidecum. Sunt, cred, mai înţeleaptă, mai empatică şi mai împăcată cu mine însămi decât eram atunci. Am câştigat multe odată cu înaintarea în vârstă.
Dar pentru că trăiesc în prezent, nu mă încearcă nostalgii şi regrete pentru trecut, la fel cum nu-mi fac mari griji pentru viitor.
Înaintarea în vârsta este, pentru mine, o nonproblemă. Nu stau să-mi număr ridurile nou apărute, nu fac eforturi supraomeneşti să par mai tânără şi nu trăiesc cu teama de viitorul în care voi fi “bătrână şi neputincioasă”.
Desigur, nu sunt inconştientă, dacă va veni un moment în care mă voi retrage din activitate îmi doresc ca acea perioadă a vieţii să fie confortabilă şi lucrez la asta.
Dar dincolo de această firească organizare a viitorului, subiectul “bătrâneţii” nu mă preocupă şi nu mă îngrijorează. După cum nu regret nici o clipă că nu mai am 30 de ani.
Îmbătrânirea este un proces atât de firesc, vine atât de natural în trecerea noastră prin viaţă, încât să-ţi pară rău că îmbătrâneşti este la fel de inutil ca şi să-ţi pară rău că sunt nori pe cer.
Nu poţi face nimic ca să schimbi asta, aşa că de ce ţi-ai bate capul?
Regretul că îmbătrâneşti este, cred eu, chiar puţin caraghios. Pentru că opusul batrâneţii nu e tinereţea, cum îndeobşte se crede. Este moartea.
Iar să-ţi pară rău că împlineşti 57, 67 sau 87 de ani înseamnă să-ţi pară rău că n-ai murit, că de întinerit nu poate fi vorba. 🙂
De vreme ce nu pot schimba nimic din ce-a fost şi nu pot influenţa decât foarte limitat ce-o să vină, aleg să mă bucur de ceea ce trăiesc acum. Iar eu, acum, aici, nu am nici o vârstă. Sunt doar eu însămi.
Sunt cea care sunt, fac pentru mine tot ceea ce vreau să fac şi mă bucur de asta. Încerc să fac lucrurile cât de bine pot şi să aduc cât mai multă valoare talanţilor care mi-au fost încredinţaţi.
Iubesc foarte puţini oameni dar pe aceia îi iubesc tare de tot.
În totala mea imperfecţiune, încerc să nu fac rău iar uneori, reuşesc chiar să fac bine.
Este o filozofie de viaţă simplă pentru că sunt o persoană necomplicată.
Am reuşit, în timp, să descâlcesc ghemul de complicaţii şi drame care eram la 25 de ani. Treptat am înţeles că lucrurile importante în viaţă nu sunt multe iar datoria mea este să le aflu, să le trăiesc cu toată intensitatea şi să mă bucur de fiecare moment.
Şi pentru că urmează o zi specială am pregătit pentru azi o ţinută elegantă, cu un aer retro care îmi aminteşte de Grace Kelly.
Am purtat o fustă neagră din satin, un top bej cu buline mari negre şi un taior scurt alb. Am completat ţinuta cu pantofi sling-back negri şi o poşetă de seară din mărgele negre.
Drept bijuterii am purtat un frumos colier de perle mari şi nişte cercei vintage cu clips, care accentuează nota retro a ţinutei.
Din păcate nici una din piesele care compun ţinuta mea nu mai sunt diponibile, dar am căutat unele care pot compune o ţinută asemănătoare. Iată:
Fusta la Answear
Top la FashionDays
Taior la FashionDays
Pantofi la Born2Be
Colier la Meli Melo
Poşetă la ePantofi
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
Ce am câştigat (şi ce am pierdut) odată cu înaintarea în vârstă
Singurul lucru pe care n-ar trebui să-l porţi după 50 de ani
Ai nevoie de curaj ca să te îmbraci “cool” după 50 de ani?
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.
One Comment
Pingback: