Cum să-ţi asortezi accesoriile la ţinută – ce facem când nu există reguli?

“Pe vremea mea viaţa era mai simplă şi mai bună!”

Mai întâi am auzit această afirmaţie de la părinţii şi bunicii noştri, apoi am început s-o rostim noi înşine în faţa copiilor noştri. Este o idee care se perpetuează generaţie după generaţie şi care exprimă nostalgia după vremurile şi tinereţea trecute.

Eu resping total ideea că viaţa era mai bună în trecut – dacă vorbim de trecutul comunist pe care l-am trăit în sărăcie, frig şi întuneric.

Dar dintr-un punct de vedere, lucrurile erau într-adevăr mai simple.

Să luăm, de exemplu, stilul vestimentar. Acum 50 – 60 de ani existau nişte reguli stricte de stil pe care dacă le respectai, te puteai numi o femeie elegantă.

Pantofii se asortau neapărat cu poşeta şi cureaua, bijuteriile se purtau la set (cercei, colier, brăţară), doamnele purtau tocuri iar bărbaţii pălărie şi costum.

Acum acele reguli sunt de mult depăşite iar libertatea în construirea stilului personal este aproape totală.

Doar că e mult mai simplu să respecţi nişte reguli decât să faci alegeri libere, asumându-ţi apoi consecinţele. Valabil pentru felul cum te îmbraci şi la fel de adevărat pentru felul cum trăieşti.

Din punct de vedere stilistic, astăzi ai libertatea de a purta accesoriile aşa cum vrei, nu mai ai de respectat nici un fel de reguli fixe.

Dar dacă-i aşa, cum să faci să nu greşeşti? Ce fel de accesorii să porţi şi cum să le asortezi ca să nu-ţi transformi ţinuta într-o sorcovă?

Nu e deloc greu iar ţinuta mea de azi este un bun exemplu.

Ţinuta de azi

Este o ţinută simplă, a cărei piesă centrală e fusta cu lămâi pe care am purtat-o cu un top şi un sacou alb. La ea am asortat patru accesorii: sandale, geantă, colier şi brăţară.

Nefind obligată să respect vreo regulă, am ales accesoriile aşa încât fiecare să răspundă unei culori din imprimeul fustei. Este o metodă sigură, care nu dă greş niciodată şi care asigură ţinutei coerenţa cromatică.

Astfel, am încălţat nişte sandale albe cu platformă şi toc gros – pentru că albe sunt sacoul, topul şi fundalul imprimeului fustei.

Am purtat o geantă verde smarald, asortată cu verdele frunzelor de pe fustă şi un colier de aceeaşi culoare, ceea ce creează o legătură vizuală puternică.

La final am adăugat brăţara galbenă în nuanţa lămâilor, care aduce un plus de căldură ansamblului.

Am obţinut astfel o ţinută veselă şi luminoasă, pe care accesoriile o pigmentează şi îi oferă o notă chic.

Cum îţi asortezi accesoriile la ţinută când nu există reguli

Dacă porţi o piesă cu imprimeu, cea mai simplă soluţie este să procedezi ca mine, şi să-ţi alegi accesoriile în culorile imprimeului. Poţi purta fără reţinere accesorii de culori diferite, cât timp te încadrezi în paleta cromatică a imprimeului.

Dacă porţi o ţinută în culori uni poţi alege accesorii contrastante care să aducă dinamism cromatic sau dimpotrivă, în culori neutre, care să ofere distincţie şi un aer chic ţinutei.

Dacă porţi o ţinută monocromă e bine să alegi accesorii de altă culoare, ca să eviţi monotonia.

Aşa cum spuneam, azi nu mai există regula ca pantofii şi poşeta să fie de aceeaşi culoare. Dar dacă vrei să porţi geantă şi pantofi asortaţi, nu te împiedică nimic.

Aminteşte-ţi că, în afară de culoare, contează şi stilul accesoriilor. La o ţinută elegantă de ocazie nu vei purta accesorii de plastic, după cum la o ţinută de iarnă n-o să porţi genţi de pai potrivite pentru ţinutele de vară.

De ce să-ţi cumperi accesorii

Am fost întrebată adesea cum se face că aparent, am mereu accesoriile potrivite pentru fiecare ţinută. Răspunsul stă în colecţia mea de accesorii, care are mai bine de 30 de ani şi la care adaug piese şi acum.

Aşa cum am mai spus, accesoriile reprezintă cel mai simplu şi necostisitor mod de a da caracter unei ţinute. De aceea îţi recomand cu căldură să colecţionezi accesorii ori de câte ori poţi, fie că e vorba de bijuterii fantezie, curele, eşarfe, poşete sau pantofi.

Eu îmi cumpăr eşarfe, de exemplu, fără să caut neapărat o culoare anume, pentru că ştiu că la un moment dat, oricare ar fi culoarea unei eşarfe, ea va completa în mod fericit o ţinută.

La fel în privinţa bijuteriilor fantezie – coliere, brăţări, cercei – pe care le colecţionez încă din anii studenţiei şi continui şi acum. Pe vremea aceea le cumpăram din magazinele Bjuteria (care au dispărut între timp), acum le cumpăr online sau de la târgurile vintage sau de produse handmade.

Dintre magazinele online de unde cumpăr eu accesorii îţi pot recomanda:

Atenţie!

Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.

Poţi remedia foarte simplu problema astfel:

  • fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
  • în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
  • fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Accesoriile verii

Schimbi accesoriile, schimbi ţinuta

Trenduri după 50 de ani – Accesoriile

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Cum să-ţi asortezi accesoriile la ţinută – ce facem când nu există reguli?
Article Name
Cum să-ţi asortezi accesoriile la ţinută – ce facem când nu există reguli?
Description
O ţinută cu fustă cu imprimeu fructat, sacou alb şi accesorii asortate.
Author
MaxineOver50

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *