Două broşe pe-o cămaşă fuchsia

Vă plac broşele? Eu le iubesc.

Dintre toate bijuteriile, broşa este, probabil, cea mai subestimată piesă. Dacă mai toate femeile au cercei, coliere sau brăţări, la prea puţine poţi găsi vreo broşă uitată în caseta de bijuterii.

Broşa a fost multă vreme considerată old fashion, asociată cu ţinutele de modă veche ale bunicelor noastre.

Din fericire, însă, nota rafinată pe care o aduc broşele ţinutelor în care sunt integrate a reînceput să fie apreciată. Aşa se face că broşele au apărut din nou în propunerile designerilor şi în ţinutele fashionistelor de pe Instagram sau Pinterest.

Eu am mai multe broşe în colecţia mea şi sunt mereu în căutarea uneia noi. Şi dintr-o întâmplare fericită, am două la fel, cele de la care a pornit ţinuta de azi.

Da, chiar aşa! Mi se întâmplă să alcătuiesc o ţinută pornind nu de la una din piesele ei principale, ci de la un accesoriu, în cazul acesta cele două broşe.

Le-am văzut una lângă cealaltă în cutia de bijuterii şi mi-am zis că ar arăta foarte bine impreună la gulerul unei cămăşi.

Desigur, aş fi putut să folosesc o cămaşă albă, dar combinaţia roşu cu fuchsia mi s-a părut mult mai interesantă.

Am păstrat celelalte două piese vestimentare, pantalonii şi sacoul, în culori neutre închise, care să încadreze cămaşa şi să o scoată în evidenţă.

În locul unor pantofi cu toc am ales să port adidaşi, pentru că am dorit să creez un contrast stilistic cu eleganţa broşelor şi să obţin o ţinută casual.

Ca notă finală am adăugat o geantă cross-body roşie, care se integrează în ansamblul roşu-fuchsia şi care completează aerul sportiv al ţinutei.

Dacă îţi doreşti şi tu piese asemănătoare, iată unde găseşti:

Cămaşă  aici, aici sau aici
Pantaloni  aici
Sacou  aici
Geantă  aici
Adidaşi  aici
Brosă  aici sau aici

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Puterea accesoriilor

Care e lungimea potrivită a pantalonilor şi cu ce pantofi îi purtăm

Cum să porţi sacoul dacă eşti plinuţă

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Două broşe pe-o cămaşă fuchsia
Article Name
Două broşe pe-o cămaşă fuchsia
Description
O ţinută cu adidaşi şi o cămaşă fuchsia decorată cu două broşe.
Author
Maxine Over 50

4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *