Cum să porţi culori neutre după 50 de ani

Unul din lucrurile la care femeile renunţă, după ce trec de o anumită vârstă sunt culorile.

Chiar dacă în anii lor mai tineri au purtat culori vii şi pline de energie, după 50 de ani încep să îşi limiteze gama de culori la cele neutre.

Una din prietenele mele de pe Instagram îmi scria că, deşi iubeşte roşul şi în tinereţe îl purta cu plăcere, acum simte o reţinere inexplicabilă de a mai purta haine roşii. Motivul este, cred eu, faptul că nu doreşte să atragă atenţia asupra ei.

Şi asta datorită prejudecăţii atât de adânc înrădăcinate în societatea noastră, că după o anumită vârstă femeile ar trebui să devină mai puţin vizibile, să se retragă în viaţa domestică şi “să-şi vadă de nepoţi”.

Pe mine mă revoltă această idee şi cred că putem să ne îmbrăcăm cum dorim, să purtăm orice culoare care ne aduce bucurie, la orice vârstă. Iar asta e prefect vizibil în ţinutele mele 🙂

Dar, pe de altă parte, le pot înţelege pe femeile care se simt constrânse să-şi restrângă opţiunile şi să poarte mai mult culori neutre.

Nu e uşor să înfrunţi comentarii sau priviri dezaprobatoare pentru că azi ai avut chef să porţi o fustă galbenă şi un top portocaliu. Dacă îţi pasă de părerile celorlalţi e mai simplu să te limitezi la culori care nu stârnesc controverse.

Dar asta nu înseamnă să te îmbraci banal sau plictisitor. Cu atât mai mult cu cât ţinutele în culori neutre pot fi cu adevărat rafinate şi elegante, dacă sunt bine alcătuite.

Iată de ce m-am gândit că ţi-ar putea fi utile câteva sugestii stilistice.

Poartă animal print

Leopard, zebră, snake, toate sunt în trend iar gama lor de culori este, în general, neutră. Le poţi purta cu negru, maro, alb sau bej şi vei obţine ţinute moderate cromatic dar nu monotone.

Un bun exemplu este ţinuta următoare, în care am asociat o rochie cu print animal bej-negru cu un sacou negru şi botine bej deschis.

Gama de culori este restrânsă la negru şi bej, dar dacă rochia ar fi fost într-o singură culoare, ţinuta ar fi devenit, cu siguranţă, banală. Imprimeul animal conferă dinamism ţinutei, amplificat şi de alegerea genţii cu textură lucioasă şi model embosat.

Dacă ţinuta mea te inspiră, iată ce-ţi recomand.

  • O rochie frumoasă cu imprimeu animal print găseşti la Bonprix, aici sau aici.
  • Un sacou negru foarte asemănător cu al meu tot la Bonprix.
  • Botine bej la Born2Be.
  • Geantă neagră la Mohito.

Fie că alegi o rochie, o fustă sau o bluză cu print animal, imprimeul va scoate din anonimat ţinuta şi îi va oferi un aer modern şi sofisticat.

Poartă carouri

Dacă doreşti să dai ţinutei tale o notă de eleganţă englezească, poţi alege o piesă în carouri. Un sacou în carouri poate înlocui cu succes obişnuitele sacouri bleumarin sau negre, atât de comune în ţinutele office.

Poartă dungi

Dungile oferă ţinutei un aer modern şi tineresc, aşa că dacă nu-ţi vine să mai porţi culori vii, le poţi înlocui cu dungi.

Poartă ţinute monocrome

Ţinutele într-o singură culoare, deşi aparent sunt monotone, au o notă sofisticată tocmai datorită aspectului lor uşor căutat.

Pentru a da ţinutei puţină varietate cromatică poţi folosi accesorii într-o culoare de asemenea neutră, dar care contrastează cu cea de bază.

Poartă ţinute în alb şi negru

Este o combinaţie clasică, ce nu dă greş niciodată, şi care este mereu elegantă şi sofisticată.

Poartă denim şi piele

O jachetă neagră de piele sau o geacă de blugi pot transforma imediat o ţinută banală într-una cool, păstrându-se în acelaşi timp în gama neutră de culori.

Foloseşte contrastele

Contrastele aduc dinamism şi varietate unei ţinute, fie că e vorba de contrastele cromatice (închis-deschis) sau de cele de texturi (lucios-mat).

Poartă accesorii colorate

Dacă pentru piesele principale ale ţinutei tale alegi culorile neutre, poţi aduce puţină culoare prin intermediul accesoriilor.

Un colier, o eşarfă, o poşetă, nişte cercei coloraţi care îţi pun în evidenţă chipul, accesoriile au puterea de a transforma ţinuta şi de a-i da un aspect modern şi tineresc.

Sper ca sugestiile mele să-ţi fie de folos şi să te ajute să porţi culorile neutre în ţinute cu stil, în care să arăţi şi să te simţi minunat, orice vârstă ai avea.

Pentru că…

Meriţi să fii mereu frumoasă!

Articole pe care poate le-ai ratat

Cum să porţi alb şi negru fără să cazi în banal

Culori care “nu merg” împreună – gri şi maro

Culori neutre în ultima zi de septembrie

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Cum să porţi culori neutre după 50 de ani
Article Name
Cum să porţi culori neutre după 50 de ani
Description
Câteva sugestii stilistice despre cum să porţi culorile neutre după 50 de ani.
Author
Maxine Over 50

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *