5 sfaturi pentru femeile care vor să se simtă bine-n pielea lor

Deşi pare că trăim în plină libertate, conformismul social e la fel de puternic ca întotdeauna. Doar că se manifestă mai ales în propria noastra bulă, pentru că aceia sunt oamenii de care ne pasă.

Oriunde te uiti pe net dai peste reguli, liste cu ce să faci sau să nu faci, ce să porţi şi ce să nu porţi, ce să mănânci, unde să mergi şi cum să-ţi organizezi cât mai bine viaţa.

Dacă toate femeile din jurul tău sunt admiratoare ale noii tendinţe minimaliste care te sfătuieşte să-ţi goleşti dulapul şi să arunci toate lucrurile nepurtate de 6 luni, probabil că aşa vei face şi tu.

Dacă vei gasi peste tot informaţii despre cum să-ţi construiesti o garderobă capsulă şi cât e de bine să ai puţine haine în dulap, poate că îţi vei modifica stilul în funcţie de noul trend şi vei începe să porţi ţinute construite din piese basic.

Dar lucrurile n-ar trebui sa fie aşa. Stilul tău reflecta personalitatea ta profundă, dincolo de reguli şi de mode. Desigur, există un schelet de reguli de bun simţ pe care e de preferat să le repecţi, legate în special de forma corpului tău şi culorile care se potrivesc tenului tău. Însă în afară de acestea, tu eşti cea care îţi construieşti stilul şi faci regulile, pe care apoi le respecţi sau le încalci, după cum ţi-e voia.

Cele 5 sfaturi de care e vorba în titlu sunt, de fapt, nişte idei care mi s-au conturat în minte pe parcursul ultimilor ani. Pe măsură ce îmbătrânesc îmi dau seama din ce în ce mai mult că nu doresc să irosesc „timpul ce mi s-a dat” făcând lucruri pe care nu vreau să le fac sau purtînd haine pe care nu vreau să le port, doar pentru că aşa e trendul.

Îţi împărtăşesc şi ţie gândurile mele care sper să te ajute să te simţi bine în pielea ta, indiferent de stilul personal pe care îl ai.

Cumpără-ţi haine pentru silueta pe care o ai acum

Ţi s-a întâmplat vreodata să te îndrăgosteşti de o rochie cu două măsuri mai mică decât porţi şi să o cumperi totuşi, sperând că vei slabi?

Nu e o idee bună!

Deşi ai putea crede că dorinţa de a îmbrăca rochia te va susţine în efortul de a slăbi, cel mai probabil nu va fi aşa.

Dacă nu vei reuşi să slăbeşti suficient, rochia va fi un reproş mut (şi scump!), care îţi va clătina stima de sine.

Dacă vei slabi totuşi, asta nu se va întâmpla peste noapte. În tot acest timp rochia ta va sta în dulap şi se va demoda, iar în final vei avea o rochie care îţi vine, în sfarsit, bine dar care nu-ţi mai place la fel de mult ca acum doi ani cand ai cumparat-o.

Sfatul meu? Cumpără-ţi haine pentru silueta pe care o ai acum!

Caută modele care să-ţi vină bine chiar dacă ai nişte kg în plus şi nu te chinui să slăbeşti doar ca să încapi într-o rochie sau o pereche de blugi. Lumea e plină de rochii minunate şi blugi în care poţi arăta senzaţional, chiar dacă eşti plinuţă.

Cumpără-ţi şi poartă haine care îţi plac

Îţi plac hainele cu croieli clasice, în culori neutre? Atunci poartă-le! Bej cu gri, negru cu alb, bleumarin cu ecru, toate sunt combinaţii elegante, care vor oferi garderobei tale o nota rafinată.

Pe de altă parte, daca eşti o fată căreia îi plac culorile, combinaţiile îndrăzneţe sau croielile nonconformiste, go for it!

Nu te lăsa influenţată de trenduri dacă acestea vin în contradicţie cu ce îţi place ţie.

Da, se poartă ţinutele din piese basic şi culorile neutre. Da, o fustă neagră creion este elegantă, clasică şi te arată mai supla. Dar dacă tu ai chef să porţi una lungă într-o culoare puternică, de ce n-ai face-o?
Trăim doar o dată nu-i aşa? 🙂

Dacă te uiţi în oglindă şi îţi place cum arăţi, asta-i tot ce contează!

Nu amâna să-ţi porţi hainele cele mai bune

Foarte adesea suntem tentate să ne cumpărăm haine frumoase şi de calitate pe care apoi să le ţinem în dulap, ca să le purtam la „ocazii speciale”. Un pulover de caşmir sau nişte pantaloni de stofă bună, croiţi impecabil, sau un sacou în care arăţi suplă şi sofisticată.

Le ţii în dulap „de bune”, pentru momente speciale. Dar ce înseamnă momente speciale? Viaţa e scurtă iar momentele speciale tu le stabileşti.

Ieşi la plimbare cu soţul tău într-o duminică? Mergi la serbarea fiicei tale? Ieşi la o cafea cu prietenele? Iată câte momente speciale!

Nu te îmbrăca banal doar pentru că mergi la birou, la cumpărături sau la film şi ţi se pare că nu e nimic extraordinar în asta. Desigur, trebuie să te îmbraci potrivit situaţiei, n-o să porţi rochie de seară la piaţă!

Dar poti să porţi blugii „cei buni” la o plimbare în parc sau rochia de jerse în care arăţi de milioane cand mergi în vizită la parintii tăi.

Poartă-ţi hainele pe care le iubeşti şi în care arăţi bine ACUM. Pentru că vrei să te simţi bine în pielea ta acum, nu la un moment dat, cine ştie când, în viitor.

Nu purta haine sau încălţăminte inconfortabile

Când e vorba de confort ne gândim cel mai adesea la încălţăminte. Ce femeie nu s-a chinuit o seară întreagă la vreo petrecere cu nişte pantofi cu toc stiletto care arătau superb şi în care picioarele ei se simţeau mizerabil?

Mai ales dacă eşti plinuţă sau dacă nu ai picioare lungi, eşti tentată să porţi tocuri, ca să arăţi mai înaltă şi mai suplă, conform zicalei străvechi „rabdă baba la frumuseţe” 🙂

Totuşi, nu e nevoie să te chinuieşti cu pantofi incofortabili. Sunt atâtea alte opţiuni: pantofii cu platformă, cei cu talpa ortopedică, pantofii cu toc gros care sunt trendy şi mult mai stabili şi confortabili decât cei cu toc subţire.

În plus, dacă simţi că acest trend se potriveşte cu stilul tău personal, poţi să porţi adidaşi nu numai la blugi sau pantaloni sport ci chiar şi la fuste sau rochii mai elegante.

Acelaşi lucru e valabil şi pentru haine. Iată, de exemplu, bluzele bardot. Foarte trendy, foarte sexy, dar şi deosebit de inconfortabile, căci la orice mişcare a braţelor marginea bluzei se ridică de pe umeri spre gât. Ca să nu mai vorbesc de sutienul fără bretele cu care trebuie să le porţi, şi care, invariabil, alunecă în jos de la locul lui.

Poartă haine şi pantofi în care nu doar să arăţi bine, ci şi să te simţi bine. Pentru că dacă te strâng pantofii sau trebuie să-ţi aranjezi permanent fusta sau decolteul, ziua ta va fi ratată, oricât de bine ai arăta.

Respectă-ţi personalitatea!

Ca să arăţi cu adevarat bine trebuie ca stilul tău să reflecte îndeaproape personalitatea ta. Chiar şi dacă la job ai un cod vestimentar bine definit pe care trebuie să-l respecţi, poţi adăuga accesorii şi mici detalii prin care să-ţi personalizezi ţinuta.

Cu atât mai mult în timpul tău liber, când poţi într-adevăr, să te exprimi prin ţinutele tale.

Eşti o persoană activă, căreia îi plac sportul şi drumeţiile? Atunci garderoba ta ar trebui să conţină haine şi încălţăminte potrivite stilului tău de viaţă: pantofi sport, jeanşi, bluze de bumbac, jachete outdoor.

Eşti o personalitate romantică, creativă şi plină de imaginaţie? Atunci poartă bluze cu mâneci clopot, fuste gipsy, dantelă sau cardigane pufoase.

Eşti ordonată, planificată şi bună organizatoare? Atunci probabil că-ţi plac sacourile bine croite, cămăşile albe şi denimul nedeteriorat.

Nu lăsa trendurile să te domine, foloseşte-le inteligent ca să-ţi pigmentezi stilul personal, dar lasă gusturile tale să prevaleze.

Dacă tu eşti o personalitate luxuriantă, căreia îi plac culorile vii şi imprimeurile bogate, n-o să te simţi în pielea ta purtând culori neutre, oricât ar fi de trendy.

Pe de altă parte, chiar dacă se poartă culorile neon sau blugii rupţi, nu trebuie să le incluzi în garderoba ta dacă eşti o persoană calmă, cu gusturi mai degrabă clasice.

Vrei să porţi un basc roşu dar ţi-e teamă că e prea îndrăzneţ pentru vârsta ta? Sau poate o rochie cu leopard print dar eşti plinuţă şi te temi să nu arăţi ridicol? Sau te gândeşti că ţinuta ta e banală când te îmbraci în blugi şi un tricou simplu, alb?

N-ai teamă! Dacă reuşeşti să-ţi armonizezi personalitatea cu stilul vestimentar, nu trebuie să te mai temi că te vei îmbrăca nepotrivit sau banal.

Vei fi tu însăţi, sigură pe tine şi încrezătoare în alegerile tale, pentru că, la urma urmei, „You are what you wear, wear well!

Sper ca ideile mele să-ţi fie de folos şi să te ajute să-ţi construieşti un stil personal care să te definească şi să te facă fericită.

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Singurul lucru pe care n-ar trebui să-l porţi după 50 de ani

Cum te îmbraci cu stil după 50 de ani dacă eşti plinuţă

20 de sfaturi despre cum să te îmbraci tinereşte la orice vârstă

Dacă articolul ţi-a plăcut recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook: https://www.facebook.com/shopping.cu.maxine/

Summary
5 sfaturi pentru femeile care vor să se simtă bine-n pielea lor
Article Name
5 sfaturi pentru femeile care vor să se simtă bine-n pielea lor
Description
Câteva sugestii pentru femeile care vor să se simtă bine în pielea lor.
Author
Maxine Over 50

5 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *