Tweed, fundă, broşă

Deşi munca de acasă a devenit, odată cu pandemia, noua normă pentru o mulţime de femei, sunt şi multe altele care merg la birou în fiecare zi.

Iar dacă faci parte dintr-o organizaţie în care codul vestimentar este unul conservator, poţi să intri cu uşurinţă într-o rutină stilistică, purtând în fiecare zi aceleaşi costume bleumarin sau negre.

Ţinuta de azi include câteva sugestii stilistice care pot fi utile acelora dintre voi care trebuie să se îmbrace zilnic în ţinute office.

Înlocuieşte sacoul negru cu un sacou de tweed

Un sacou de tweed bine croit poate înlocui cu succes banalul sacou negru şi va aduce ţinutei tale o notă de eleganţă englezească.

Schimbă cămaşa albă cu o bluză cu fundă

Poţi înlocui obişnuita cămaşă albă cu o mult mai feminină bluză cu fundă, care va face un contrast stilistic plăcut cu textura puţin aspră a sacoului.

Poartă pantaloni largi

Pantalonii creion sunt în mod curent o piesă de bază a stilului office. Dar în acest sezon au devenit foarte trendy pantalonii evazaţi, care sunt atât eleganţi cât şi mult mai comozi.

Fii creativă în privinţa pantofilor sau a genţii

Într-o asociere clasică pantaloni negri-bluză albă, cel mai frecvent alegi să porţi geantă şi pantofi negri.

Dar această accesorizare, deşi lipsită de riscuri, este destul de banală. Îţi sugerez să înlocuieşti fie pantofii, fie geanta cu nişte piese colorate, care să aducă dinamism ţinutei.

Eu am purtat aici nişte pantofi cu carouri dar la fel de bine puteam să aleg o geantă roşu închis în locul celei negre.

Poartă broşă

Broşele sunt nişte bijuterii minunate şi prea adesea, subapreciate.

În această ţinută, de exemplu, un colier ar fi fost nepotrivit pentru că aveam deja un element decorativ lung la gât (funda de la bluză).

Această broşă vintage roşie a fost alegerea perfectă pentru că aduce ansamblului un accent de culoare iar designul se potriveşte cu cel al sacoului.

Dacă ţinuta mea te inspiră şi doreşti şi tu piese asemănătoare, iată unde poţi găsi:

Sacou  aici
Bluză  aici
Pantaloni  aici
Pantofi  aici

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Cum să-ţi compui o ţinută smart-casual în câteva minute

Cum să porţi sacoul dacă eşti plinuţă

Cum să porţi alb şi negru fără să cazi în banal

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Tweed, fundă, broşă
Article Name
Tweed, fundă, broşă
Description
Câteva sugestii stilistice pentru alcătuirea unei ţinute office.
Author
Maxine Over 50

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *