O rochie, trei anotimpuri

Versatilitatea este una dintre calităţile pe care le apreciez în mod deosebit la o piesă vestimentară.
Asta înseamnă să poţi purta acea piesă în tot felul de ţinute, mai de toată ziua sau mai elegante, şi, dacă se poate, în toate sezoanele.
Această rochie simplă din jerse de bumbac este exemplul perfect de piesă versatilă. Cu o croială uşor cambrată, decolteu oval şi lungime midi este foarte potrivită pentru o siluetă plină ca a mea, deoarece conturează silueta fără să o scoată în evidenţă în mod dezavantajos.

Fiind de grosime medie, poate fi purtată de primăvara până toamna. Şi pentru că are o culoare frumoasă, un bleumarin profund, se integrează la fel de bine într-o ţinută casual şi într-una de birou.
Iată trei ţinute care au drept piesă de bază această rochie, fiecare potrivită unui anotimp. Ţinutele de vară şi primăvară sunt din anii trecuţi, poate le-aţi mai văzut aici sau pe Instagram.
Vara
În ţinuta de vară am pus accent pe accesoriile estivale: geanta crem de pai, cureaua şi sandalele albe, eşarfa şi brăţara galbene. Ansamblul este vesel şi luminos ca o dimineaţă de iunie.

Primăvara
Ţinuta de primăvară mizează pe asocierea cu o culoare specifică anotimpului: roz. Am asortat rochia bleumarin cu o jachetă reiată roz şi o geantă în nuanţe de roz şi bej, iar colierele şi brăţările păstrează acelaşi culori.

Toamna
Ţinuta de toamnă este mai elegantă deoarece am combinat rochia cu un sacou în carouri, în nuanţe de maro şi bej.
Carourile sunt un hit al acestui sezon iar un sacou în carouri este şi el o piesă extrem de versatilă, care poate fi purtată în ţinute de birou sau casual.

Am purtat nişte botine nude care având o culoare asemănătoare pielii alungesc vizual piciorul. Pentru a aduce puţină variaţie cromatică am ales o geantă maro ciocolatiu şi un colier sidefat maro.

Am alcătuit, astfel, o ţinută office elegantă şi comodă, care poate fi purtată cu succes într-un mediu profesional.

Dacă ţi-au plăcut ţinutele construite cu ajutorul acestei simple rochii de jerse, iată unde poţi găsi piese asemănătoare:
Rochie aici
Jacheta aici
Sacou aici
Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat
Şi toamna poţi purta rochie, nu-i aşa?
Cum să porţi maro-ul – culoarea vedetă a toamnei
Denim, bordo şi o prietenă veche
Dacă articolul ţi-a plăcut recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.



3 Comments
Pingback:
Pingback:
Pingback: