Negru şi alb, buline şi mâneci clopot

O cititoare m-a întrebat dacă ţinutele pe care vi le prezint în articole şi pe Facebook sunt cele pe care le port eu în ziua respectivă.

Răspunsul este nu iar motivul e foarte simplu: eu lucrez de acasă de foarte mulţi ani şi, firesc, port haine de casă: tricouri, colanţi, rochii de bumbac lejere.

Mai mult, nici nu fotografiez ţinutele în fiecare zi, deoarece procesul de relizare a fotografiilor cu tot ce implică acesta: lumini, decor, teste, machiaj, îmbrăcarea ţinutei, este laborios şi îmi ia prea mult timp.

Pentru a fi mai eficientă îmi planific în avans temele articolelor şi implicit ţinutele, iar când fac o sesiune foto – de obicei o dată pe săptămână – fotografiez ţinutele pentru toată săptămâna următoare şi câteva în plus. Selectez apoi pozele cele mai bune şi le integrez în articolele cărora le sunt destinate.

Această metodă îmi eficientizează munca, îmi permite să abordez teme diverse şi să fac, atunci când doresc, serii de articole pe o anumită temă.

Singurul dezavantaj este că fiecare sesiune foto are drept rezultat un număr foarte mare de poze pe care trebuie să le selectez şi editez.

Din acest motiv uneori mi se întâmplă să ratez complet seria de fotografii dedicate unei ţinute şi să uit de ea. Aşa mi s-a întâmplat cu ţinuta pe care v-o prezint azi, pe care am fotografiat-o anul trecut, cam pe vremea asta.

Ţinuta de azi (care e de fapt de anul trecut)

Este o ţinută elegantă, pe care am compus-o când mi-am cumpărat o vestă lungă, negră, cu revere, ca un sacou fără mâneci.

Am purtat-o cu nişte pantaloni negri evazaţi şi o bluză din satin albă, cu buline şi mâneci clopot.

Pentru a oferi luminozitate ansamblului am purtat nişte cercei lungi cu perle, o brosă cu cristale şi o poşetă argintie.

O vestă neagră este o achiziţie utilă în orice garderobă, mai ales pentru o plinuţă, deoarece maschează cu stil nişte şolduri prea pline sau un abdomen proeminent.

Dacă ţinuta mea te inspiră, iată unde poţi găsi piese asemănătoare.

  • O vestă neagră cu revere găseşti la Bonprix sau la AboutYou aici sau aici.
  • Pantaloni negri evazaţi într-o gamă foarte largă de mărimi găseşti la Bonprix aici, aici sau aici.
  • Bluza pe care o port eu este de la Bonprix însă nu mai e demult disponibilă. Dar am găsit alte modele frumoase de bluze în alb şi negru tot la Bonprix aici sau aici şi la Reserved aici sau aici.

Atenţie!

Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.

Poţi remedia foarte simplu problema astfel:

  • fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
  • în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
  • fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Smart-casual în alb şi negru

Cum să porţi all black după 50 de ani

Cu ce asortezi negrul

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Negru şi alb, buline şi mâneci clopot
Article Name
Negru şi alb, buline şi mâneci clopot
Description
O ţinută cu vestă şi pantaloni negri şi o bluză albă cu buline şi mâneci clopot.
Author
MaxineOver50

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *