Este animal print potrivit pentru o ţinută office?

Când e vorba de ţinute de birou ne gândim cel mai adesea la costume cu sacou şi pantaloni sau fustă, acompaniate de cămăşi impecabile şi pantofi cu toc.

Dar exceptând companiile cu un cod vestimentar strict, ţinutele office nu au de ce să fie aşa de rigide.

Poţi purta, de exemplu, imprimeuri florale cu condiţia să nu fie prea exuberante sau exotice. Dacă vrei să fii în tendinţe poţi să alegi imprimeuri geometrice, care se impun cu repeziciune drept cel mai recent trend de succes.

Dacă preferi imprimeurile clasice, dungile sunt o opţiune excelentă, la fel ca şi animal print-ul.

În locul pantalonilor creion sau drepţi poţi încerca nişte pantaloni culotte iar sacoul de culoare închisă îl poţi înlocui cu unul crem.

Ţinuta mea de azi ilustrează felul cum poţi purta animal print într-un outfit office.

Deşi imprimeul animal este destul de încărcat, nuanţele sale neutre îl fac potrivit pentru birou, mai ales dacă este însoţit de piese uni.

Am îmbrăcat, deci, bluza animal print cu nişte pantaloni culottle negri largi, care seamană bine cu o fustă, şi am asortat-o cu pantofii cu un imprimeu aproape identic.

Pe deasupra am purtat un sacou crem, care aduce eleganţă şi luminozitate ţinutei.

Drept accesorii am purtat un colier sidefat maro  şi o geantă neagră de pai, a cărei textură o evidenţiază pe fondul negru al pantalonilor.

Am obţinut astfel o ţinută smart-casual, potrivită pentru birou dar în acelaşi timp, relaxată şi comodă.

Dacă te inspiră, iată unde găseşti piese asemănătoare.

  • Pantaloni culotte negri găseşti la AboutYou aici sau aici.
  • Bluză animal print ca a mea la Bonprix.
  • Un sacou crem asemănător găseşti la Fashion Days sau la Factcool aici sau aici.
  • Pantofi animal print la dEpurtat.
  • O geantă neagră office cu o textură interesantă găseşti la Mohito aici sau aici.

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Când galbenul se întâlneşte cu animal print

Două trenduri de sezon – pliseuri şi animal-print

Cum să porţi animal print după 50 de ani

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Este animal print potrivit pentru o ţinută office?
Article Name
Este animal print potrivit pentru o ţinută office?
Description
O ţinută cu bluză animal print, pantaloni culotte negri şi sacou crem.
Author
MaxineOver50

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *