O rochie casual, un sacou şi o eşarfă

Pentru a avea stil nu este nici necesar şi nici suficient să îmbraci haine scumpe sau branduri celebre.

Poţi crea o ţinute interesante plecând de la piese casual, de toată ziua, pe care să le foloseşti în mod creativ şi avantajos pentru silueta ta.

Un exemplu este ţinuta pe care v-o prezint azi, cu cele trei variaţiuni ale sale.

Am plecat de la o rochie bleumarin fără mâneci, din jerse de bumbac, care a costat 66 de lei. I-am adăugat un sacou verde de in, o eşarfă şi accesorii galben citron.

Şi iată cum le-am purtat.

Cu sacoul descheiat şi eşarfa pe sub guler

Este varianta cea mai confortabilă pentru mine, deoarece marginile paralele ale sacoului lungesc silueta şi ascund zona abdominală.

Pentru a accentua acest efect am petrecut eşarfa pe sub guler şi am lăsat-o să curgă liber peste sacou. Acest mod de a purta eşarfa conferă ţinutei un aer sofisticat şi maschează abdomenul.

Cu sacoul încheiat şi eşarfa pe un umăr

Dacă ai talia bine definită poţi purta sacoul cu curea. Este foarte în vogă acest mod de a purta sacourile dar nu se potriveşte decât siluetelor suple sau celor cu talia considerabil mai subţire decât şoldurile şi bust mic.

Am avut norocul să am în colecţia mea o curea într-o nuanţa identică sacoului, dar puteam folosi şi o curea într-o altă nuanţă de verde sau una bleumarin.

Am avut grijă să nu las marginile sacoului să se suprapună perfect pentru că nu doream să creez o linie orizontală care să împartă silueta în două.

În schimb am aranjat marginile aşa încît să formeze un V cu vîrful în sus care alungeşte silueta.

De data aceasta am drapat eşarfa peste un umăr şi am fixat-o cu cureaua în faţa şi în spate.

Cu sacoul încheiat şi eşarfa în jurul gâtului

Dacă ai o siluetă suplă şi nu ţii neapărat să foloseşti eşarfa pentru a-ţi masca partea frontală poţi s-o porţi rulată lejer după gât, aşa cum am făcut în cea de-a treia variantă.

Iată, aşadar, trei moduri de a purta o foarte simplă rochie casual şi un sacou, în ţinute elegante şi stilate.

Dacă te inspiră, iată ce îţi recomand.

  • Rochia este de la Bonprix, vine la pachet cu o alta, la fel de frumoasă, turcoaz.
  • Sacoul verde de asemenea, îl găseşti aici.
  • O curea verde poţi găsi la Answear aici sau la AboutYou aici.
  • Sandale galben citron la Born2Be aici sau aici.
  • O eşarfă de mătase naturală în nuanţe de galben găseşti la Melimelo aici sau aici.

Atenţie!

Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.

Poţi remedia foarte simplu problema astfel:

  • fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
  • în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
  • fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂

Cu drag, 

Articole pe care poate le-ai ratat

Sacoul nu e doar pentru ţinute office

Într-o lume plină de blugi, fii originală – poartă rochie!

Cum să porţi o rochie de vară cu sacou

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
O rochie casual, un sacou şi o eşarfă
Article Name
O rochie casual, un sacou şi o eşarfă
Description
O ţinută cu o rochie bleumarin casual, sacou verde şi eşarfă galbenă.
Author
MaxineOver50

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *