Cum să porţi fusta creion când eşti plinuţă

Fusta creion este, alături de pantalonii cu acelaşi nume, una dintre piesele de bază ale unei garderobe office.

Într-o mulţime de corporaţii, instituţii şi firme mai mari sau mai mici vei regăsi uniforma alcătuită din fustă creion, sacou, cămaşă şi pantofi office cu toc mediu.

Deşi este considerată o croială avantajoasă pentru multe tipuri de siluete, am aflat din experienţă că acest model nu este cel mai uşor de purtat, mai ales dacă eşti plinuţă. Iar când trebuie să stai îmbrăcată astfel ore în şir, lucrurile devin şi mai dificile.

Iată de ce m-am gândit că ar fi utile câteva idei privind modul cum poţi purta fuste creion în ţinute office elegante dar şi comode.

Materialul

Primul criteriu pe care ar fi bine să-l iei în considerare este materialul din care e făcută fusta.

Ideal ar fi să alegi un material care să aibă măcar 5% elastan pentru a-ţi permite să stai pe scaun fără să te strângă.

De asemenea, ai grijă la căptuşeală (dacă fusta e căptuşită) pentru că se poate întâmpla ca materialul fustei să fie plăcut şi elastic dar căptuşeala să fie rigidă, deci incomodă.

Tot de material ţine şi gradul în care fusta se şifonează.

Probabil ai fost şi tu în situaţia de a purta o fustă care arată impecabil imediat după ce ai îmbrăcat-o şi cât timp stai în picioare. Dar după câteva ore de stat pe scaun, când te ridici constaţi că fusta a căpătat acele cute inestetice orizontale de care nu mai scapi toată ziua.

De aceea eu îţi recomand ca măcar în sezonul rece să alegi varianta fustelor tricotate, care pot înlocui cu succes fustele de stofă. Sunt moderne, foarte comode şi în plus, nu se şifonează.

Lungimea

Lungimea fustei depinde, fireşte, de codul vestimentar al firmei şi de gusturile personale.

Dar atunci când alegi o anumită lungime pentru o fustă creion, trebuie să ai în vedere că atunci când te aşezi, fusta se va ridica cu câţiva cm buni pe coapse în sus. Moment în care începe o operaţie incomodă şi stânjenitoare de ajustare a fustei pentru ca poziţia în care stai să nu devină neprofesional de revelatoare.

Sugestia mea este să porţi o fustă ceva mai lungă, o palmă sub genunchi şi să alegi, din nou, o fusta tricotată sau din jerse.

O fustă tricotată se mulează foarte frumos pe formele corpului dar, nefiind rigidă, nu se va ridica atunci când te aşezi, cum se întâmplă la o fustă de stofă.

În plus, lungimea midi este nu doar mai potrivită unui mediu office decât una mai scurtă, ci şi mai elegantă şi avantajoasă pentru siluetă.

Încălţările

Eu sunt adepta încălţărilor comode, cel mai adesea fără toc, dar atunci când porţi o fustă creion îţi recomand să porţi tocuri.

În afara cazului când eşti înaltă, slabă şi cu picioare lungi, o fustă creion purtată cu pantofi fără toc nu aduce servicii siluetei tale.

Totuşi, nu e nevoie să fie pantofi incomozi cu tocuri foarte înalte – un toc mediu de 5-6 cm este suficient.

Dacă e iarnă îţi recomand cu căldură cizmele lungi, a căror margine este acoperită de tivul fustei – dau ţinutei un aspect elegant şi sofisticat în mai mare măsură decât botinele.

Lenjeria modelatoare

Iarnă sau vară, eu port mereu lenjerie modelatoare atunci când îmbrac fuste sau rochii. Vara pantaloni cu cracul lung, care modelează celulita şi împiedică frecarea coapselor, iarna chilot modelator cu talia înaltă peste dresuri.

Nu numai că m-am obişnuit cu ea, dar mă simt nelalocul meu dacă n-o port – este unul din elementele cheie ale ţinutelor mele.

Dacă încă nu obişnuieşti să porţi lenjerie modelatoare, ţi-o recomand, vei fi uimită cât de mult îmbunătăţeşte linia unei ţinute.

Ţinuta de azi

Ca o ilustrare a acestor idei, azi am creat o ţinută office în albastru, alb şi negru. Am purtat o fustă din tricot bleumarin, foarte comodă, neşifonabilă şi cu o linie frumoasă.

În partea de sus am ales o cămaşă albă căreia i-am ridicat gulerul, şi am înlocuit blazerul cu un pulover albastru deschis la care am ridicat mânecile peste care am răsfrânt manşetele cămăşii.

Am completat ţinuta cu un colier albastru, cizmele negre, lungi, de piele întoarsă şi geanta office albastră, iar pe deasupra am purtat un palton negru cu linie clasică.

Am obţinut astfel o ţinută elegantă şi comodă, pe care o poţi purta toate cele 8 ore simţindu-te foarte confortabil.

Dacă te inspiră, iată ce-ţi recomand.

  • O fustă creion din jerse găseşti la Factcool aici sau aici.
  • O fustă tricotată găseşti şi la Reserved sau la Bonprix.
  • O cămaşă office elegantă la Bonprix.
  • Un pulover asemănător cu al meu găseşti la AboutYou.
  • Cizme negre lungi la Born2Be.
  • Un palton elegant negru la AboutYou.

Alte ţinute cu fuste creion

Cu drag, 

Articole pe care poate le-ai ratat

Cum să te îmbraci cu stil când eşti plinuţă

Cum să porţi un pulover supradimensionat când eşti plinuţă

Cum să porţi rochie tricotată când eşti plinuţă

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Cum să porţi fusta creion când eşti plinuţă
Article Name
Cum să porţi fusta creion când eşti plinuţă
Description
O ţinută cu fustă creion bleumarin, cămaşă albă şi pulover albastru.
Author
MaxineOver50

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *