Ce se poartă – verde olive

Verdele este o culoare pe care am îndrăgit-o abia de curând. Mi s-a părut multă vreme o culoare dificilă, greu de asortat.

Dar odată cu prima rochie verde pe care mi-am cumpărat-o, una de in verde închis, am constatat că dimpotrivă, o mulţime de culori arată foarte bine împreună cu verde.

Am purtat verde cu roz, cu galben, cu vişiniu, cu maro scorţişoară sau lila şi de fiecare dată am fost uimită de armonia coloristică care s-a creat între culori.

Firesc, dacă stai să te gândeşti că verdele este culoarea frunzelor alături de care se etalează florile şi fructele care au astfel de culori.

Iată de ce mă bucur că şi în toamna asta verdele este una din culorile care se poartă, de data asta nuanţele de verde militar şi verde olive.

Ţinuta de azi se bazează pe o columnă de culoare, pe care am compus-o dintr-o cămaşă şi nişte pantaloni care au nuanţe de verde olive aproape identice.

E o simplă întâmplare, le-am cumpărat la distanţă de aproape doi ani, dar cum eu sunt o “strângătoare”, găsesc adesea în garderobă piese care se potrivesc fără intenţie 🙂

Pentru că verdele are o nuanţă plină, saturată, am ales să port pe deasupra un cardigan camel, deschis la culoare, pentru a crea un contrast. Drept accesorii am purtat curea şi ghete maro, plus geanta bordo cu romburi, ale cărei culori înveselesc ţinuta.

Dacă ţinuta mea te inspiră, iată unde găseşti piese similare:

Pantaloni  aici
Cămaşă  aici
Cardigan  aici
Geantă  aici
Ghete  aici
Curea  aici

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Eşti plinuţă? Vezi ce modele de blugi se poarta în toamna asta!

Trend alert – Se poarta galben

Când nu ştii cu ce să te îmbraci, poartă dungi

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Ce se poartă – verde olive
Article Name
Ce se poartă – verde olive
Description
O ţinută cu pantaloni şi cămaşă verde olive, cardigan camel şi accesorii maro.
Author
Maxine Over 50

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *