În trend – ghetele combat

Un trend foarte prezent în materie de încălţăminte în acest sezon îl reprezintă ghetele combat. În engleză se numesc combat boots, mai pe româneşte bocanci.

E adevărat, veţi spune că s-au purtat întotdeauna la ţinutele de munte sau sportive, de iarnă. Ceea ce este nou e că, de două sezoane încoace, ghetele combat au intrat în moda străzii, sau cum se mai numeşte ea, street style.

Deşi îmi place încălţămintea comodă şi fără toc, bocancii mi se păreau prea masculini, aşa că nu am fost o entuziastă a acestui trend. Mai ales am fost reticentă la ideea purtării lor cu rochie, la fel ca şi în cazul adidaşilor.

Dar cum îmi place să experimentez în materie de stil, mi-am zis că merită să încerc şi mi-am cumpărat o pereche iarna trecută.

Ţinuta de azi a pornit chiar de la această pereche de bocanci negri, pe care am dorit să-i integrez într-o ţinută cu fustă.

Pentru acest fel de încălţăminte, lungimea potrivită a fustei este fie mini, o palmă deasupra genunchilor (nu pentru mine!), fie maxi, până aproape la gleznă.

Aşa că am ales această fustă cu un foarte frumos imprimeu animal print în culori de toamnă.

În partea de sus am purtat negru, pe de-o parte pentru că mi-a plăcut contrastul cu nuanţele fustei. Pe de altă parte, am vrut să dau ţinutei o notă rock şi de aceea am ales geaca neagră de piele şi geanta cu ţinte.

Detaliul final a fost colierul care, printr-o coincidenţă fericită, s-a potrivit perfect cu culorile fustei.

Dacă ţinuta mea te inspiră şi îţi doreşti piese asemănătoare, iată unde găseşti:

Ghete  aici sau aici sau aici
Fusta  aici
Geacă  aici
Colier  aici
Geanta  aici

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Care e lungimea potrivită a pantalonilor şi cu ce pantofi îi purtăm

Poţi purta fustă plisată dacă eşti plinuţă?

Ai nevoie de curaj ca să te îmbraci “cool” după 50 de ani?

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
În trend – ghetele combat
Article Name
În trend – ghetele combat
Description
O ţinută cu ghete combat, fustă maxi animal print şi geacă de piele.
Author
MaxineOver50

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *