O rochie roşie şi o amintire

Alcătuind ţinuta de azi mi-am amintit că foarte demult (să zicem acum vreo 30 de ani, ha, ha 🙂 ) am avut o rochie roşie foarte asemănătoare.
Sursa era vestitul (caci era într-adevăr celebru, veneau oameni din tot judeţul) târg de second hand din oraş.

Începând de prin ’95, pe un teren viran se organiza în fiecare miercuri un târg uriaş, unde veneau sute de negustori cu marfă din Germania, Anglia, Olanda – haine de toate soiurile, încălţăminte, accesorii, tot ce-ţi puteai imagina.
Într-o perioadă în care la noi abia începea să se zărească o umbră de abundenţă în materie de haine, la târg găseai adevărate minuni. Poate de aceea toate notabilităţile oraşului, de la nevasta primarului la şefa judecătoriei sau directoarea spitalului, se perindau prin faţa grămezilor de haine, scotocind ca nişte căutătoare de comori.

Acolo am aflat pentru prima oară de branduri precum H&M, C&A, Bonprix, Marks&Spencer sau Dorothy Perkins.
Astăzi privite cu o oarecare condescendenţă, ca fiind branduri de masă, la vremea respectivă reprezentau pentru noi, proaspăt ieşiţi din comunism, chintesenţa calităţii şi modei occidentale.

Am plecat demult din oraş şi nu ştiu dacă se mai organizează târgul, dar şi acum mi-ar plăcea să merg şi să retrăiesc acea senzaţie de anticipare a bucuriei de a găsi rochia perfectă, care mă aştepta numai pe mine.
Ţinuta de azi

Rochia pe care o port azi este din amestec de in şi bumbac, dreaptă, cu şliţuri laterale şi buzunare. Are o croială destul de largă şi îmi vine foarte lejeră, dar îmi place aşa.

Am purtat-o atât liberă cât şi cu o curea împletită, asortată cu coşul de pai. E o rochie perfectă pentru vacanţă fiindcă e răcoroasă şi aerisită.

Dacă ţinuta mea te inspiră, iată ce îţi recomand.
- Rochii în diverse nuanţe de roşu, din materiale naturale găseşti la Bonprix aici, aici, aici, sau aici.
- O geantă ţesută la Born2Be aici.
- Sandale plate negre tot la Born2Be aici.
- O curea împletită la Bonprix aici.
Atenţie!
Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.
Poţi remedia foarte simplu problema astfel:
- fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
- în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
- fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂
Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat
Două moduri de a purta o rochie cu imprimeu zebră
Cum să porţi o cămaşă peste rochie… şi de ce
Ce faci cu o rochie de blugi care nu-ţi mai vine
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.



4 Comments
Pingback:
Pingback:
Mihaela
O rochie frumoasa care va vine superb, foarte ofertanta din punct de vedere al accesorizarii si asta imi place mult. Vreau sa va intreb, va rog, daca se sifoneaza si, mai ales, daca se calca greu?
maxine
Da, se şifonează pentru că materialul e un amestec de in şi bumbac. Dar se şi calcă uşor cu aburi.