În stil Trinny sau Cum să porţi sacou cu pantaloni dacă eşti plinuţă

Aşa cum am mai scris pe-aici, ideile mele stilistice nu sunt originale ci inspirate din ceea ce văd pe net.

Nici nu ţin să fiu originală cu orice preţ, mai ales că mare parte din industria de fashion este un immitation game. Tot ceea ce purtăm sunt haine inspirate din creaţiile marilor designeri, prezentate pe podiumurile de modă cu un sezon în avans şi preluate apoi de brandurile mass market.

Ceea ce este interesant sunt nu hainele în sine, ci felul cum sunt ele asociate şi accesorizate încât să alcătuiască ţinute chic şi elegante. Asta nu poţi învăţa decât văzând cum o fac alte femei cu stil, iar pe net găseşti o mulţime de modele.

Trinny

Pe Trinny am descoperit-o relativ de curând şi m-a cucerit imediat cu stilul ei modern şi nonşalant şi cu naturaleţea cu care îşi prezintă ţinutele.

Este vorba de Trinny Woodall, o englezoaică plină de stil şi energie, care a creat un brand de cosmetice de succes şi are o prezenţă puternică pe Instagram şi YouTube.

Trinny iubeşte culorile, ca şi mine, iar stilul ei se apropie foarte mult de al meu.

Una din culorile aflate foarte sus în preferinţele mele (ca şi ale lui Trinny) este galbenul. De altfel, aţi văzut acum câteva zile o altă ţinută în galben, pe care l-am asortat cu animal print.

Ţinuta de azi

Astăzi am creat o ţinută exact în stilul Trinny, cu pantaloni evazaţi şi sacou lung la două rânduri plus nelipsiţii sneakers albi. Am completat ţinuta cu un tricou cu dungi şi o poşetă cross-body în alb, negru şi gri.

Dacă eşti plinuţă şi ai siluetă pară cu şolduri late, un sacou lung este exact piesa de care ai nevoie. Nu numai că îţi maschează şoldurile dar are şi un aer modern şi stilat.

Singura problemă este să nu-ţi laşi ţinuta să capete un aspect prea masiv şi nediferenţiat, ceea ce se poate întâmpla având în vedere croiala masculină al sacoului.

Soluţia este simplă şi se bazează pe două idei:

  1. Să-ţi laşi sacoul descheiat pentru a crea două linii verticale care alungesc silueta.
  2. Să porţi pe sub sacou un top care să fragmenteze vizual silueta în proporţia de 1/3 (adică topul să fie o treime iar pantalonii două treimi din lungimea de la gât în jos).

De asemenea, pentru a alungi silueta sunt de preferat nişte pantofi sport cu o platformă de 4-5 cm, în locul unora cu talpa plată.

Ţinuta mea de azi este galbenă dar desigur că poţi crea ţinute similare pe oricare din culorile tale preferate. Dacă însă şi ţie îţi place galbenul şi îţi doreşti o ţinută asemănăoare, iată ce-ţi recomand.

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Când galbenul se întâlneşte cu animal print

O alăturare firească – galben şi verde

Cum să porţi pantaloni albi când ai siluetă pară

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
În stil Trinny sau Cum să porţi sacou cu pantaloni dacă eşti plinuţă
Article Name
În stil Trinny sau Cum să porţi sacou cu pantaloni dacă eşti plinuţă
Description
O ţinută cu sacou şi pantaloni galbeni în stilul Trinny Woodall.
Author
MaxineOver50

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *