Fusta midi – cum s-o porţi fără să arăţi demodată
Fusta midi este una dintre piesele cele mai prezente în garderoba femeilor de orice vârstă.
Lungimea ei poate varia, de la imediat sub genunchi până la jumătatea gambei. La fel şi croiala, de la fuste creion cu linie cambrată, la cele cu croială în A, plisate sau cloş.
Putem purta fuste midi în orice sezon şi cu orice ocazie. Dar le putem purta la orice vârstă?
Răspunsul evident pare să fie DA, pentru că o fustă midi nu implică riscuri vestimentare precum una scurtă sau maxi. Totuşi, dacă ai trecut de o anumită vârstă, o ţinută prost alcătuită cu fustă midi te poate arunca direct în anii ’80 – şi nu în sensul că te-ar întineri, dimpotrivă. 🙂
Prin urmare, cum să porţi fusta midi astfel încât să nu arăţi demodată şi vetustă?
Iată câteva idei, ilustrate cu ţinuta mea de azi, potrivită pentru o zi de toamnă târzie.
Alege o fustă potrivită siluetei tale
Eu am îmbrăcat o fustă din catifea reiată maro coniac, cu o croială avantajoasă în A, perfectă pentru siluetele pară, cu şolduri late.
Poartă fusta cu un top simplu
Evită combinaţiile de cămaşă cu cardigan, bluzele cu detalii complicate sau imprimeuri încărcate.
Eu am purtat un top simplu negru şi am adăugat un strop de culoare cu ajutorul colierului într-o nuanţă asemătoare fustei. Dacă nu-ţi place negrul poţi alege, desigur, orice culoare ţi se potriveşte.
Îmbracă pe deasupra o piesă modernă
O fustă midi este, prin definiţie, conservatoare, aşa că, pentru a nu transmite acest aer întregii ţinute, este bine să o porţi alături de o piesă modernă.
Eu am ales o jachetă kaki nu foarte lungă, pe care o port cu mânecile suflecate, pentru un aspect mai tineresc.
Genul acesta de jachete, ca şi culoarea, sunt foarte în vogă în acest sezon şi conferă ţinutei un aer contemporan.
Poartă un fular statement
Fiind o ţinută pentru sezonul rece, o eşarfă subţire, chiar dacă asortată cromatic, ar fi nepotrivită ca textură şi ar da ţinutei un aer sărăcăcios.
Poartă, deci, un fular cu grosime medie, suficient de amplu ca să-l poţi înfăşura lejer în jurul gâtului şi cu o culoare sau un imprimeu care să iasă în evidenţă.
Eu am ales un fular cu animal print, pentru că cromatica sa era exact cea pe care mi-o doream, potrivită cu fusta şi jacheta. Dar poate fi şi un fular în carouri, cu dungi sau uni, într-o culoare frumoasă şi asortată ţinutei.
Poartă cizme sau ciorapi groşi şi pantofi de aceeaşi culoare
Eu am optat pentru a doua variantă şi am purtat ciorapi negri 60 DEN şi pantofi cu platformă de aceeaşi culoare. Nişte cizme lungi negre ar fi arătat la fel de bine.
Am ales negru pentru a crea un echilibru cromatic cu bluza şi accentele din imprimeul fularului.
Deoarece pantofii şi ciorapii au aceeaşi culoare picioarele par mai lungi şi întreaga ţinută are un aspect modern şi elegant.
Şi iată cum o fustă midi poate deveni piesa centrală a unei ţinute trendy, comodă şi tinerească. Dacă te inspiră, iată ce îţi recomand.
- Fusta de catifea reiată este de la Bonprix, o găseşti aici. Alte modele asemănătoare aici şi aici.
- O bluză neagră simplă din bumbac găseşti tot la Bonprix aici, aici, aici sau aici.
- O jachetă kaki la FashionDays aici, aici şi aici sau la Bonprix aici.
- Un fular animal print la Born2Be aici, aici sau aici.
Atenţie!
Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.
Poţi remedia foarte simplu problema astfel:
- fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
- în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
- fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
Tu cum porţi geaca de blugi, cu fustă sau cu pantaloni?
Cum să porţi fusta creion când eşti plinuţă
Fusta de blugi – o piesă clasică pe care n-o purtăm îndeajuns de des
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.



