Fusta de blugi – o piesă clasică pe care n-o purtăm îndeajuns de des

Deşi blugii sunt, probabil, piesa vestimentară cea mai prezentă în garderoba femeilor, sora lor, fusta din denim, nu se bucură de aceeaşi popularitate.

Motivul este, cred, caracterul casual al denimului, care ne orientează către ţinute de toată ziua şi timp liber. Iar dacă e să purtăm ţinute comode din denim, vom prefera, de cele mai multe ori, blugii în locul fustelor.

Dar, în funcţie de croiala şi culoarea lor, fustele de blugi se pot purta şi în alte tipuri de ţinute decât cele super casual.

De exemplu, o fustă din denim de culoare închisă, purtată cu o cămaşă albă şi sacou, poate constitui o ţinută foarte potrivită de birou.

Şi chiar dacă fusta de blugi nu este o piesă elegantă, ea poate fi purtată în combinaţii smart-casual care arată interesant şi sunt foarte moderne.

Pentru că, am uitat să vă spun, fusta de blugi este o altă piesă clasică ce revine rapid în prim-planul colecţiilor de modă actuale.

Ţinuta de azi

Iată de ce personajul principal al ţinutei de azi este o fustă de blugi midi, pe care am cumpărat-o de la Bonprix cu puţin timp în urmă.

Este o fustă cu croială clasică, cu sliţ în faţă şi paspoaluri din piele ecologică maro. Am purtat-o cu o cămaşă în carouri roşu cu negru şi o vestă tot din denim, o nuanţă ceva mai deschisă.

Acum câţiva ani combinaţia denim + denim era considerată de gust îndoielnic, acum însă a devenit super trendy. Eu o port destul de frecvent dar am mereu grijă ca cele două piese să aibă nuanţe diferite ca să nu dea chiar impresia unui costum.

Deoarece asocierea denim şi carouri conduce către stilul western, l-am accentuat încălţând nişte cizme bej de piele întoarsă şi alegând drept accesoriu o geantă camel cu franjuri.

De asemenea mi-am marcat talia cu o curea roşu închis, care creează o legătură vizuală cu culorile cămăşii.

Am obţinut o ţinută modernă şi tinerească, pe care aş putea s-o port la o întâlnire cu o prietenă la cafea, la un film sau de ce nu, chiar la birou.

Majoritatea hainelor care compun ţinuta mea sunt de la Bonprix aşa că dacă îţi doreşti piese asemănătoare, iată unde le găseşti.

  • Fusta o găseşti aici iar un alt model mai scurt aici.
  • Vesta de blugi o găseşti la Bonprix aici.
  • Cămaşa în carouri aici.
  • Cureaua roşu închis este tot de la Bonprix.
  • Cizmele de piele întoarsă bej sunt de la ePantofi.
  • Geanta mea e mai veche dar la ePantofi găseşti una similară.

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Ce faci cu o rochie de blugi care nu-ţi mai vine

Geaca de blugi sau cum să fii cool după 50 de ani

Cum să porţi denim la orice vârstă

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Fusta de blugi – o piesă clasică pe care n-o purtăm îndeajuns de des
Article Name
Fusta de blugi – o piesă clasică pe care n-o purtăm îndeajuns de des
Description
O ţinută cu fustă de blugi, vestă denim şi cămaşă în carouri.
Author
MaxineOver50

4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *