Cum să scoţi din banal o ţinută neutră

Sunt zile şi zile.

Zile când cel mai bine mă reprezintă o ţinută nonconformistă, în stil flower power, ca ieri. Zile când îmi place să port roşu intens sau verde crud.

Şi zile, ca cea de azi, când mă simt în largul meu purtând o ţinută simplă şi neutră.

Această flexibilitate stilistică este una din particularităţile mele şi motivul pentru care nu mă împac cu limitările stilistice.

Ţinuta de azi este, în esenţă, formată dintr-o simplă rochie din jerse de bumbac, gri antracit.

Este o rochie care se încadrează exact în zona casual şi care, dacă o purtam cu tenişi şi o geantă textilă, era o ţinută potrivită pentru o plimbare în parc sau mers la cumpărături.

Ţinutei de azi am vrut să-i dau o notă uşor mai elegantă, care să o scoată din banal – desigur prin intermediul accesoriilor.

Primul accesoriu pe care l-am ales, cel de la care, de altfel, a şi pornit ţinuta, este colierul. Este un colier statement roz cu un pandantiv rotund de sidef, pe care l-am cumpărat acum câteva săptămâni de la târgul de vechituri din faţa Parcului Carol.

Mi-a fost foarte greu să mă decid, erau acolo tot felul de bijuterii minunate, le-aş fi luat pe toate.

Dacă vă plac bijuteriile vintage vă îndemn cu căldură să vă opriţi la târguri, puteţi descoperi adevărate comori. Şi nu numai bijuterii, ci şi obiecte decorative, porţelanuri şi tot felul de lucruri vechi interesante.

Odată ales colierul, a devenit evident că şi celelalte accesorii ar trebui să se înscrie în aceeaşi cromatică, aşa că am încălţat nişte sandale roz nude şi am purtat o geantă într-o nuanţă mai puţin comună de gri-roz.

În fine, după ce am încercat mai multe curele, am ales această curea împletită a cărei închizătoare rotundă complimentează subtil forma pandantivului.

Fără a fi neapărat o ţinută elegantă, este totuşi una pe care colierul şi cureaua o scot din banal şi îi dau un aer interesant. Este încă un exemplu al felului cum accesoriile pot schimba hotărâtor caracterul şi alura unei ţinute.

Dacă ţinuta mea te inspiră, iată ce îţi recomand.

  • o rochie foarte asemănătoare cu a mea găseşti la AboutYou în două nuanţe aici şi aici.
  • de asemenea găseşti un model asemănător la Answear.
  • nişte sandale roz nu foarte diferite de ale mele sunt la CCC aici sau aici.
  • o geantă gri cu tentă de roz tot la CCC aici.
  • un colier roz statement la Shopika.

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Negru şi gri. Plictisitor? Nu şi dacă adaugi bordo!

Cum să te îmbraci casual în rochie

Cum să accesorizezi o ţinută de vară în culori neutre

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Cum să scoţi din banal o ţinută neutră
Article Name
Cum să scoţi din banal o ţinută neutră
Description
O ţinută cu o rochie gri antracit şi accesorii roz.
Author
MaxineOver50

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *