Crăciun fericit şi un an nou ferit de pericole!

Dragi prietene, ne îndreptăm, în fine, către sfârşitul acestui an care, paradoxal, a părut că nu se mai termină şi în acelaşi timp că s-a scurs cât ai bate din palme.

A fost un an pe care istora îl va marca, fără îndoială, ca unul hotărâtor în destinul societăţii umane. Dar noi, cei trecuţi de 50 de ani am avut privilegiul să fim martorii mai multor evenimente care au schimbat societatea din temelii: căderea comunismului, acum trei decenii, schimbarea modului de comunicare între oameni prin intermediul internetului şi a telefoniei mobile, criza economică din 2008 şi acum, pandemia de Covid.

Ce-i drept, trăim vremuri interesante, deşi uneori poate am prefera banalitatea unei vieţi sigure şi liniştite.

Pentru mine, 2020 a adus o schimbare majoră şi care m-a întristat profund: închiderea magazinului online maxine.ro, proiectul în care eu şi soţul meu am investit o bună parte din viaţa noastră începând din 2008.

Ca şi nenumărate alte firme din retail, HORECA, turism sau transporturi, maxine.ro a fost victima crizei economice care însoţeşte pandemia şi care s-a manifestat puternic încă din primăvară.

M-am despărţit cu inima grea de angajatele noastre, care în atâta vreme îmi deveniseră prietene, de sediul care acum e închis şi rece, de comunicarea cu clientele şi colaborarea cu partenerii nostri.

Dar pentru că fashion-ul continuă să rămână pasiunea mea şi pentru că am simţit că pot contribui, cât de puţin, la îmbunătăţirea vieţii femeilor din jurul meu, am pornit pe un nou drum.

Am transformat maxine.ro într-un catalog de fashion în care prezint cele mai bune oferte ale câtorva magazine partenere alese cu grijă şi mi-am concentrat atenţia către social media prin intermediul acestui blog şi a conturilor de Instagram şi Facebook.

Îmi face multă plăcere să aduc în faţa voastră idei şi sugestii stilistice, ţinute noi şi produse de calitate iar feedbackul pe care îl primesc din partea voastră mă bucură şi mă emoţionează.

Fie ea pandemie, criză sau orice altceva, femeile îşi vor dori întotdeauna să fie frumoase, să se îmbrace bine şi să se privească în oglindă cu plăcere. Iar dacă articolele şi postările mele reuşesc să vă inspire, să vă aducă puţină bucurie şi să lumineze o zi plină de griji, înseamnă că sunt pe drumul cel bun 🙂

În pragul sărbătorilor vă urez tuturor Crăciun fericit, sănătate vouă şi celor ce vă sunt dragi şi un an nou în care să ne simţim în siguranţă şi să reuşim să ne reconstruim vieţile.

Cu drag,

Dacă articolul ţi-a plăcut recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook: https://www.facebook.com/shopping.cu.maxine/

Summary
Crăciun fericit şi un an nou ferit de pericole!
Article Name
Crăciun fericit şi un an nou ferit de pericole!
Description
Sarbatori cu bine si Craciun fericit.
Author
Maxine Over 50

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *