Alb în septembrie

De vreo săptămână urmăresc un serial foarte bun şi plin de umor, The Marvelous Mrs. Maisel, pe care vi-l recomand cu căldură, este pe Amazon Prime.

Povestea începe în 1958 şi urmăreşte viaţa unei femei frumoase,  Miriam „Midge” Maisel, care îşi construieşte o carieră într-un domeniu rezervat atunci numai bărbaţilor: stand-up comedy.

Pe lângă umorul savuros şi călătoria în New Yorkul acelei perioade, filmul este şi o imersie în moda fabuloasă a anilor ’50-’60. Era vremea când femeile purtau fuste cu jupon sau rochii cambrate, paltoane cu croieli extravagante, mănuşi, pantofi cu toc şi pălării.

Erau haine extrem de feminine şi frumoase, dar destul de incomode, potrivite pentru rolul mai degrabă decorativ al femeilor din acea vreme.

Existau atunci şi reguli de stil de neîncălcat, precum faimoasa “No white after Labor Day!” (Fără alb după Ziua Muncii).

Labor Day  (Ziua Muncii) se sărbătoreşte în America nu pe 1 Mai, ca în Europa, ci pe 4 Septembrie. Este ziua care marchează sfârşitul sezonului estival şi începutul celui de toamnă.

Din punct de vedere stilistic schimbarea sezoanelor însemna şi schimbarea garderobei de vară cu cea de toamnă, iar a purta alb sau culori pastel după Labor Day era considerat de prost gust.

Între timp societatea a evoluat iar moda şi regulile de stil s-au schimbat odată cu ea. Acum, după mai bine de 60 de ani, regulile au devenit extrem de relaxate iar ceea ce altădată era o greşeală stilistică, azi e considerat firesc dacă nu cumva chiar dezirabil.

Albul nu mai este prohibit toamna (sau chiar iarna), ba chiar dimpotrivă, diversele nuanţe de alb sunt mereu prezente în colecţiile de toamnă-iarnă.

Ţinuta de azi

Această relaxare a regulilor de stil îmi permite să abordez ţinuta în alb şi negru de azi ca pe una de sfârşit de vară.

Am purtat, aşadar, nişte pantaloni largi din jerse cu un imprimeu alb-negru spectaculos, un top de satin negru şi un sacou de in alb, cu croială lejeră.

Pentru că e incă foarte cald am încălţat nişte sandale albe cu toc gros, iar ca accesorii am ales un colier cu zale rotunde în alb, negru şi auriu, cercei aurii şi o poşetă plic neagră.

Dacă doream o ţinută autumnală, aş fi putut să port pantofi negri, în loc de sandale, şi aş fi inversat raportul în partea de sus, cu un top alb şi un sacou negru.

Dacă ţinuta mea te inspiră, iată ce îţi recomand.

  • Pantaloni ca ai mei găseşti la Bonprix.
  • Un sacou alb la AboutYou.
  • Un top negru de purtat pe sub sacou (la pachet cu alte patru culori foarte utile) găseşti la Bonprix.
  • Ştiu că nu ţi-ai mai cumpăra acum sandale albe aşa că îţi recomand în schimb nişte pantofi negri foarte frumoşi de la Born2Be, aici sau aici.

Atenţie!

Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.

Poţi remedia foarte simplu problema astfel:

  • fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
  • în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
  • fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂

Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat

Anotimpurile mele şi o ţinută în alb şi negru

Cum să porţi pantaloni cu imprimeu îndrăzneţ după 50 de ani

În trend – imprimeurile în alb şi negru

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Alb în septembrie
Article Name
Alb în septembrie
Description
O ţinută cu pantaloni cu imprimeu alb-negru şi sacou alb.
Author
MaxineOver50

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *