Un accent verde crud într-o ţinută neutră

Există zile în care nu simţim nevoia să purtăm multe culori, dar nici nu vrem ca ţinuta noastră să fie complet lipsită de culoare. În astfel de situaţii, una dintre cele mai simple şi mai elegante soluţii este să construim o bază neutră şi să adăugăm un singur accent cromatic. E suficient pentru ca ţinuta să capete personalitate, fără să devină încărcată.

Culorile neutre au are un mare avantaj: sunt discrete, versatile şi se combină uşor cu aproape orice culoare. Bejul, ecrul, crem-ul, griul, albul, bleumarinul sau negrul pot alcătui fundalul perfect pentru o nuanţă mai intensă.

Iar dacă alegem ca accent o culoare care ne avantajează, efectul este cu atât mai interesant: privirea este atrasă imediat către zona respectivă, iar întreaga ţinută pare mai vie.

Ţinuta de azi

Pentru ţinuta de astăzi am ales o bază neutră, în nuanţe de bej, peste care am adăugat un accent de verde crud. Este o combinaţie simplă, luminoasă şi foarte potrivită pentru vară.

Piesa care aduce culoare este cămaşa verde, purtată sub un sacou din in, într-o nuanţă naturală de bej. Verdele este suficient de intens pentru a ieşi în evidenţă, dar se armonizează foarte frumos cu tonul cald şi discret al sacoului.

În partea de jos am ales pantaloni largi dintr-un material asemănător cu cel al sacoului, obţinând astfel aproape un costum din două piese. Îmi place mult ideea de a purta pantaloni largi cu sacou, pentru că silueta devine fluidă, iar ţinuta capătă un aer elegant fără să fie rigidă sau prea formală.

Accesoriile păstrează aceeaşi linie cromatică. Geanta camel din material împletit şi cu mânere maro adaugă o notă naturală, în timp ce pantofii în aceeaşi nuanţă cu mânerele genţii leagă discret ţinuta. Colierul lung, cu pandantiv, este un alt detaliu care atrage atenţia, fără să concureze cu verdele cămăşii.

Şi iată cum un accent de culoare este suficient pentru ca o ţinută neutră să prindă viaţă. Dacă te inspiră, iată unde poţi găsi piese asemănătoare.

  • Un sacou bej de vară la Bonprix aici, aici sau aici.
  • Tot la Bonprix poţi găsi şi pantaloni de in sau vîscoză ecru sau bej aici, aici sau aici.
  • O cămaşă verde la Shopika aici sau aici.
  • O geantă ţesută la Born2Be aici şi pantofi maro aici şi aici.

Atenţie!

Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.

Poţi remedia foarte simplu problema astfel:

  • fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
  • în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
  • fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂

Cu drag, 

Articole pe care poate le-ai ratat

Eleganţa discretă a culorilor neutre

Cum să accesorizezi o ţinută de vară în culori neutre

O ţinută chic în verde şi crem

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Un accent verde crud într-o ţinută neutră
Article Name
Un accent verde crud într-o ţinută neutră
Description
O ţinută cu sacou şi pantaloni bej deschis şi cămaşă verde crud.
Author
MaxineOver50

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *