O ţinută de tranziţie şi o culoare la modă
Culoarea la modă este, desigur, bordo. Sau poate preferi s-o numeşti grena, vişiniu, sau mai sofisticat, bordeaux. Folia bordo a început încă de toamna trecută iar tendinţa se păstrează puternică şi în toamna asta. Deşi, sincer vorbind, chiar dacă bordo-ul va ieşi din trend la un moment dat, eu tot…
Cum te îmbraci la birou într-o zi rece
Când aşteptam noi primăvara mai abitir, iarna ne-a lovit cu zăpezi şi ger de Bobotează. Din fericire temperaturile se mai îmblânzesc peste câteva zile, dar dimineţile, mai ales, sunt încă foarte reci. În această situaţie, cum ne îmbrăcăm pentru birou astfel încât să arătăm elegant şi profesional, dar să rămânem…
Să ne îmbrăcăm elegant la Operă
S-a iscat, zilele astea, o controversă pe Facebook legată de o campanie a Operei Române “Cum ne îmbrăcăm la Operă”. Campania venea cu recomandarea ca la operă, şi implicit la evenimentele culturale deosebite, să ne îmbrăcăm elegant, pentru a ne arăta respectul faţă de actul cultural. Deşi o astfel de…
Cum poţi purta un palton matlasat –
Una dintre piesele pe care le consider esenţiale unei garderobe de iarnă cu stil este paltonul. Cred că orice femeie ar trebui să aibă în dulap un palton negru din stofă de bună calitate, cu croială clasică, care poate fi purtat cu orice fel de ţinută, de la o rochie…