În trend – bluzele din denim
Denimul este unul dintre acele materiale care nu ies niciodată cu adevărat din modă, reinventându-se de la un sezon la altul. Dacă multă vreme ne-am gândit la denim aproape exclusiv în asociere cu jeanşii şi, eventual, cu clasica şi mereu practica cămaşă de blugi, în ultima perioadă materialul capătă forme tot mai variate.
Iar una dintre tendinţele care mi-au atras atenţia este cea a bluzelor din denim, piese care păstrează caracterul casual al ţesăturii, dar îl îmbracă într-o siluetă mult mai feminină.
De fapt, trendul merge mult mai departe decât reinterpretarea cămăşii de blugi. Au apărut în magazine bluze cu volume interesante, mâneci ample sau bufante, croieli lejere, fronseuri, volane, decolteuri diferite şi detalii care le apropie uneori mai mult de o bluză elegantă decât de o cămaşă.
Pot fi purtate cu pantaloni sau blugi, bineînţeles, dar şi cu fuste midi sau lungi, transformându-se în piese surprinzător de elegante.
Îmi place în mod deosebit această direcţie pentru că schimbă complet perspectiva asupra denimului. O bluză din denim nu mai este doar o piesă practică, destinată ţinutelor de weekend, ci poate deveni baza unei combinaţii feminine şi rafinate. Totul ţine de croială şi, desigur, de ceea ce alegem să punem alături de ea. O fustă amplă, o curea care marchează talia şi câteva accesorii bine alese pot transforma denimul într-o apariţie foarte chic.
Ţinuta de azi
Pentru ţinuta de astăzi am ales o bluză din denim albastru intens, cu o croială lejeră şi mâneci trei sferturi, uşor bufante. Are închidere cu nasturi pe toată lungimea şi un croi suficient de amplu pentru a păstra acea nonşalanţă specifică denimului.
Am prins-o în talie cu ajutorul unei curele înguste, un detaliu care schimbă imediat proporţiile ţinutei şi îi conferă o siluetă mai bine definită.
Am asociat bluza cu o fustă lungă plisată, într-un verde smarald foarte viu. Mi se pare o combinaţie de culori extrem de frumoasă: albastrul profund al denimului şi verdele intens creează un contrast puternic, dar armonios. În plus, fusta fluidă şi amplă echilibrează foarte bine volumul bluzei, aducând în ţinută o notă de feminitate şi mişcare.
Accesoriile continuă dialogul cromatic. Am ales pantofi bleumarin, cu vârful ascuţit, şi o geantă argintie cu lanţ, care aduce o discretă notă metalică. La gât port un colier statement verde, ale cărui nuanţe se apropie de verdele fustei şi leagă vizual cele două piese principale ale ţinutei. Este genul de accesoriu care, prin dimensiune şi culoare, nu trece neobservat, dar care funcţionează tocmai pentru că restul ţinutei îi oferă suficient spaţiu să se exprime.
Rezultatul este o ţinută al cărei farmec îl constituie nu doar combinaţia verde-albastru ci şi contrastul dintre aerul casual al denimului şi eleganţa unei fuste plisate.
Dacă te inspiră, iată unde poţi găsi piese asemănătoare.
- Bluze şi cămăşi moderne din denim la Bonprix aici, aici, aici sau aici şi la AboutYou aici, aici, aici sau aici.
- Fuste în diverse nuanţe de verde la Shopika aici, aici sau aici, la Bonprix aici sau aici şi la Gorgeaux aici sau aici.
- Pantofi cu toc mediu bleumarin la Born2Be aici.
- O poşetă argintie la ePantofi aici.
Atenţie!
Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.
Poţi remedia foarte simplu problema astfel:
- fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
- în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
- fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
O ţinută elegantă cu jachetă denim? De ce nu?
Denim cu denim – din nou în trend
Tu cum porţi geaca de blugi, cu fustă sau cu pantaloni?
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.



