Un mic detaliu care schimbă totul
De multe ori credem că pentru a obține o apariție diferită avem nevoie de o piesă nouă, de o combinație spectaculoasă sau de un accesoriu special. În realitate, uneori este suficient să schimbăm un singur detaliu pentru ca întreaga ținută să transmită o altă poveste. Iar una dintre cele mai…
Cum să-ţi compui o ţinută de vacanţă elegantă
Nu ştiu dacă vi se întâmplă şi vouă, dar mie planificarea vacanţelor îmi place aproape tot aşa de mult ca şi vacanţa în sine. Căutând locuri de cazare, cercetând care sunt obiectivele care merită vizitate, privind imagini din acele locuri se instalează un foarte plăcut sentiment de anticipare a vacanţei,…
Ce accesorii porţi atunci când te îmbraci în verde şi albastru
Combinaţia verde cu albastru este una dintre preferatele mele încă de când era considerată un faux pas în modă. În general îmi place să port albastrul cu nuanţe reci de verde dar cum în ultimele sezoane sunt în vogă tonurile calde – verde lime, verde pară, verde chartreuse – le-am…
Rochia înflorată – ce port, ce nu mai port
Chiar dacă nu aşa de mult ca în urmă cu câţiva ani, continuă totuşi să îmi placă imprimeurile florale. Deşi gusturile mele au evoluat iar acum prefer culorile uni sau imprimeurile geometrice, printurile florale răspund laturii mele romantice, care continuă să existe acolo, undeva. Am remarcat, însă, că în anumite…