O rochie neagră şi un fular animal print
Nu este nevoie de mai mult ca să alcătuieşti o ţinută sofisticată şi foarte comodă, în acelaşi timp. Rochia neagră rămâne una dintre piesele de bază ale garderobei mele, la care apelez ori de câte ori vreau să arăt bine fără prea mult efort. Este versatilă, elegantă prin simplitatea sa…
Cea mai simplă ţinută de iarnă: pulover şi pantaloni
Aţi observat că iarna ne vine greu să ne îmbrăcăm frumos? Renunţăm la culori şi ne refugiem în nuanţe mohorîte, ne limităm la a purta blugi, ghete şi jachete groase iar creativitatea noastră stilistică scade alarmant. Cea mai simplă ţinută la care recurgem iarna este cea cu pantaloni şi pulover.…
Puterea roşului într-o zi mohorâtă de iarnă
Iarna garderoba noastră riscă să alunece cu uşurinţă într-o zonă neutră, prea sigură, adesea lipsită de energie. Tocmai de aceea, am învățat să privesc culoarea nu doar ca pe un detaliu estetic, ci ca pe un instrument real de influențare a stării de spirit. Culorile au un impact emoțional puternic.…
Texturi, contraste şi accesorii – secretul unei ţinute de iarnă chic
Iarna e, fără îndoială, sezonul în care stilul este pus cel mai serios la încercare. Frigul, vântul, ploaia sau zăpada ne împing, de multe ori, spre alegeri pur practice: haine groase, închise la culoare, multe straturi puse mai mult din nevoie decât din plăcere estetică. Și totuși, exact acest sezon…