Pentru o seară de vacanţă, o ţinută în alb şi albastru

Vacanţele sunt, pentru cei mai mulţi dintre noi, o ieşire din rutina cotidiană, o scurtă perioadă în care faci lucrurile altfel – te trezeşti mai târziu, te îmbraci mai lejer, îţi permiţi să visezi mai mult, să te opreşti, să observi şi, mai ales, să te bucuri de prezent cu o altă stare de spirit.
Cu atât mai mult serile de vacanţă vin cu o atmosferă aparte, încărcată de promisiuni: o cină pe terasă, o plimbare pe faleză, poate un concert în aer liber sau un apus admirat de pe un ponton.

Este ocazia perfectă de a purta ţinute care îmbină relaxarea cu eleganţa, pe care poate că nu le-ai îmbrăca în agitaţia unei zile obişnuite — piese vaporoase, culori deschise, materiale fluide şi croieli care îţi oferă libertate de mişcare, dar şi un aer rafinat, fără efort.

Ţinuta de azi
Ţinuta de azi ilustrează exact o astfel de combinaţie rafinată şi lejeră, perfectă pentru o seară de vacanţă.

Am purtat nişte pantaloni albi din vâscoză, cu textură fluidă, extrem de comozi şi răcoroşi. În partea de sus am ales un top alb din satin, care reflectă discret lumina şi adaugă un aer elegant.

Peste top am adăugat un chimono lung din vîscoză, în nuanţe de albastru, cu un imprimeu paisley rafinat – o piesă care atrage atenţia prin cromatică şi mişcare.

Vîscoza este o alegere excelentă pentru serile calde: e moale, respirabilă şi are o cădere fluidă care flatează silueta. Fiind o fibră obţinută din surse naturale, vîscoza permite pielii să respire, oferind în acelaşi timp un aspect elegant, asemănător mătăsii. De asemenea, este ideală pentru piese cu imprimeuri sau croieli lejere, aşa cum este chimonoul din această ţinută.

Am completat ţinuta cu balerini argintii şi o poşetă în aceeaşi nuanţă metalizată, care adaugă coerenţă ansamblului. Colierul lung, albastru cu argintiu, aduce un accent vertical şi subtil, iar cerceii în nuanţele chimonoului leagă întregul outfit într-un joc elegant de tonuri.

Este ţinută ideală pentru o seară de vacanţă: uşoară, aerisită, dar cu detalii care o transformă într-o alegere elegantă.
Dacă te inspiră, iată ce îţi recomand.
- Pantaloni albi de vîscoză găseşti la Reserved aici, aici sau aici.
- De asemenea la FashionDays aici, aici şi aici.
- Un top alb la AboutYou aici sau aici sau la Bonprix aici, aici sau aici.
- Chimonoul meu este mai vechi şi nu mai este disponibil, dar poţi găsi modele interesante la FashionDays aici, aici sau aici.
- De asemenea la Bonprix aici.
- Balerini argintii la Born2Be aici sau dePurtat aici.
Atenţie!
Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.
Poţi remedia foarte simplu problema astfel:
- fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
- în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
- fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂
Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat
Rochia de vară perfectă pentru mine
Un imprimeu trendy vechi de 2000 de ani – imprimeul paisley
Dacă inul nu e preferatul tău, încearcă viscoza
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.


