Dacă vrei să fii la modă în toamna asta, poartă vestă!

Vesta este o piesă vestimentară care ne este foarte familiară, mai ales nouă, celor trecute de o anumită vârstă.

Sunt sigură că vă mai amintiţi îndemnul mamelor noastre: “Ia o vestă pe tine, să nu răceşti”. Sau eterna vesta de lână pe care o purta bunica, de toamna până primăvara. Şi desigur, costumele cu vestă pe care le purtau bărbaţii, mai ales la nunţi.

Prin anii ’70 vestele de blugi sau de piele întoarsă erau semnul distinctiv la tinerelor nonconformiste, atunci când curentul hippie trecuse graniţa şi la noi.

O lungă perioadă, vreo 30 de ani aş zice, vesta a intrat într-un con de umbră, fiind considerată desuetă şi bâtrânicioasă.

Dar iată că moda, mereu ciclică, a redescoperit estetica perioadei flower power şi odată cu ea, vesta a revenit în forţă în prim-planul tendinţelor contemporane.

Veste scurte de costum, cu maginile ascuţite, veste lungi tricotate, veste tip sacou la două rânduri, negre, în culori neutre sau pastel, vestele sunt peste tot în acest sezon.

Este un trend care s-a afirmat acum vreo doi ani, şi pe care l-am îmbrăţişat cu bucurie, deoarece vesta este o piesă cu foarte multe avantaje stilistice şi extrem de versatilă.

Iată câteva moduri în care poţi purta diversele modele de veste şi ce avantaje oferă ţinutei tale.

O vestă lungă purtată descheiată alungeşte şi subţiază vizual silueta

Aduce un plus de structură şi eleganţă unei ţinute casual

Purtată peste o rochie largă, o vestă scurtă marchează linia taliei

Pe sub sacou vesta conferă ţinutei o notă elegantă

Purtată peste pantaloni o vesta mai lungă maschează şoldurile şi abdomenul

O vestă de blugi conferă ţinutei un aer cool

Unde găseşti veste

Cam peste tot, magazinele online au din belşug modele frumoase. Iată câteva sugestii.

  • Veste negre: la AboutYou aici sau aici, la Reserved aici, aici sau aici, la DyFashion aici, la FashionDays aici
  • Veste de blugi: la Bonprix aici sau aici
  • Îţi recomand întreaga categorie de veste de la Reserved şi de la Answear unde găseşti modele diverse, în toate culorile.

Atenţie!

Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.

Poţi remedia foarte simplu problema astfel:

  • fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
  • în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
  • fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂

Cu drag, 

Articole pe care poate le-ai ratat

Vesta – piesa care te ajută să porţi cu stil o rochie de vară largă

Vesta scurtă – cea mai trendy piesă a sezonului

Vesta lungă şi principalul ei avantaj stilistic

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Dacă vrei să fii la modă în toamna asta, poartă vestă!
Article Name
Dacă vrei să fii la modă în toamna asta, poartă vestă!
Description
Vesta - cea mai trendy piesă a sezonului şi câteva din avantajele ei stilistice.
Author
MaxineOver50

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *