Culori deschise iarna? De ce şi cum să le porţi.

N-aş putea să mint pretinzând că iarna port foarte des culori deschise. Când mă plictisesc de culorile mohorâte şi îmi doresc un boost de energie mă îndrept mai degrabă către culori vii: fuchsia, roşu, galben, turcoaz, verde smarald.

Dar cum de multă vreme văd pe conturile de Instagram pe care le urmăresc, ţinute de iarnă în nuanţe deschise, m-am tot gândit cum aş compune eu o astfel de ţinută.

Desigur, poate părea o excentricitate să te îmbraci în alb iarna. Dar rostul acestui blog este să vă arate nu numai ţinute care se pot integra uşor în orice garderobă ci şi să vă ofere idei şi sugestii noi, mai puţin obişnuite, care ies din rutina de fiecare zi.

Aşa se face că azi am alcătuit o ţinută în nuanţe off-white, cele mai deschise din garderoba mea.

Off-white se traduce în româneşte prin alb murdar (termen care nu-mi place) şi desemnează nuanţele de alb în care s-au adăugat mici cantităţi de gri, maro sau galben. Albul curat capătă astfel o uşoară tentă a culorii adăugate, care îi conferă un plus de rafinament şi distincţie.

În limba română avem câţiva termeni care identifică diversele nuanţe de alb – crem, ivoriu, culoarea untului, alb-fildeş, ecru – dar mărturisesc că mi-e greu să asociez corect denumirea cu culoarea, aşa că prefer termenul generic englezesc off-white.

Dacă doreşti să-ţi compui o ţinută de iarnă în alb, îţi recomand, deci, să combini diverse nuanţe off-white, fără să-ţi faci griji asupra potrivirii lor perfecte. Nici nu e de dorit să fie perfect identice, căci tocmai diferenţa între nuanţe conferă ţinutei o notă sofisticată.

Ţinuta de azi

Am purtat un pulover ivoriu, o fustă plisată mai veche, crem şi nişte cizme crem, o nuanţă puţin mai închisă decât fusta.

Completată cu accesorii aurii, ţinuta este luminoasă şi elegantă, potrivită pentru un eveniment sau o ocazie mai specială.

Ce am purtat pe desupra

Fiind o ţinută de iarnă apare problema piesei care poate fi purtată pe desupra. O variantă elegantă, care ar fi completat ţinuta integral în nuanţe deschise, ar fi fost un palton crem, dar nu am unul în garderobă.

Am încercat un palton bej camel şi unul gri, dar rezultatul nu m-a mulţumit. Aşa că am ales un palton negru matlasat, pe care l-am cumpărat anul trecut de la H&M.

Desigur, la fel de bine mergea şi un palton clasic de stofă, dar acesta are un aer mai tineresc şi mai modern.

La o ţinută de acest tip, cu fustă midi plisată, aş fi putut purta şi o jachetă scurtă, până la nivelul şoldului, eventual de blană. Dar evident, un palton lung este o variantă mult mai elegantă şi de ce nu, şi mai călduroasă.

La aspectul elegant al ţinutei contribuie şi poşeta matlasată cu mânere împletite cu lanţ auriu, inspirată (nu copiată!) după un model clasic Chanel.

Dacă ţinuta mea te inspiră, iată ce îţi recomand.

  • Puloverul alb este de la FashionDays, îl găseşti aici. Alte modele frumoase aici, aici sau aici.
  • O fustă midi crem poţi găsi la Reserved aici, aici sau aici. De asemenea la FashionDays aici sau aici sau la Bonprix aici.
  • Un palton negru matlasat găseşti la Bonprix aici, la Reserved aici şi aici sau la AboutYou aici, aici sau aici.
  • Cizme crem asemănătoare la Born2Be aici sau aici.
  • O poşetă asemănătoare la Mohito aici.

Atenţie!

Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.

Poţi remedia foarte simplu problema astfel:

  • fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
  • în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
  • fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂

Cu drag, 

Articole pe care poate le-ai ratat

Cum să porţi o fustă cu buline iarna

Cum să porţi galben iarna

Cum să-ţi compui o ţinută de iarnă cu stil

Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.

Summary
Culori deschise iarna? De ce şi cum să le porţi.
Article Name
Culori deschise iarna? De ce şi cum să le porţi.
Description
O ţinută cu pulover, fustă şi cizme crem şi palton negru.
Author
MaxineOver50

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *