O ţinută luminoasă pentru zilele calde de toamnă
Toamna nu înseamnă neapărat culori închise, texturi grele şi ţinute construite doar în jurul nuanţelor de burgundy, maro sau verde măsliniu.
Sunt zile în care soarele încălzeşte plăcut, iar eu simt nevoia să păstrez în ţinutele mele luminozitatea şi delicateţea pe care le asociem mai degrabă cu sfârşitul verii.
Una dintre combinaţiile mele preferate pentru astfel de zile este cea dintre ivoire şi camel.
Ivoire luminează ţinuta şi îi conferă un aer feminin şi elegant, în timp ce camelul aduce căldură şi profunzime. Îmi place mult felul în care aceste două culori se completează şi creează împreună un contrast echilibrat şi elegant.
Ţinuta de azi
De această dată am construit ţinuta în jurul unei fuste plisate ivoire, pe care am asociat-o cu un sacou camel cu aspect de piele întoarsă.
Croiala sacoului este suficient de structurată pentru a echilibra volumul fustei, iar nuanţa caldă de camel se armonizează foarte frumos cu culoarea fustei.
Am încălţat nişte balerini din piele întoarsă de aceeaşi nuanţă cu sacoul, pentru a crea o continuitate vizuală şi am ales o geantă maro mai închis, cu textură şi detalii decorative.
Rezultatul este o ţinută luminoasă, confortabilă şi potrivită pentru acele zile calde de toamnă în care încă nu vrem să renunţăm la lejeritatea sezonului estival.
La gât am purtat un colier statement în tonuri de maro şi arămiu, care devine unul dintre punctele de interes ale ţinutei. Este genul de accesoriu care poate transforma o combinaţie relativ simplă într-una cu personalitate.
Am obţinut, astfel, o ţinută feminină şi elegantă, dar relaxată în acelaşi timp, exact genul de ţinută pe care îl caut în zilele frumoase de toamnă, când vremea încă ne permite să ne bucurăm de haine uşoare şi de culori luminoase.
Dacă te inspiră, iată unde poţi găsi piese asemănătoare.
- Un sacou camel la Bonprix aici sau aici şi la AboutYou aici, aici sau aici.
- O fustă ivoire la AboutYou aici, aici, aici sau aici.
- Un tricou crem la Reserved aici sau aici.
- Balerini camel de piele întoarsă la Reserved aici.
- O geantă de umăr maro la Answear aici.
- Un colier statement maro la Shopika aici sau aici.
Atenţie!
Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.
Poţi remedia foarte simplu problema astfel:
- fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
- în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
- fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂
Cu drag,
Articole pe care poate le-ai ratat
Zebra print şi culori de toamnă
Un sacou bej şi trei ţinute de început de toamnă
Când toamna te îmbie să îi porţi culorile
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.



