Vara în alb şi negru

Vara este, de obicei, anotimpul culorilor vibrante, al imprimeurilor florale şi al ținutelor care par să aducă soarele mai aproape.
Totuşi, în mijlocul acestui curcubeu de nuanţe, albul şi negrul îşi păstrează cu eleganţă locul lor bine definit. Sunt culori clasice, atemporale, care pot compune ţinute sofisticate chiar şi în cele mai călduroase zile.

Combinaţia lor este simplă, dar de impact, sunt uşor de purtat şi de accesorizat. Indiferent dacă ești adepta stilului lejer, romantic sau a celui modern şi structurat, albul şi negrul pot deveni aliaţii tăi de încredere în garderoba estivală.
Iată două exemple de ţinute în alb şi negru, cu caractere stilistice diferite.
Romantic şi feminin
În prima ţinută, cu un aer romantic şi feminin, am purtat o fusta albă, amplă şi vaporoasă, care creează o linie fluidă, ideală pentru zilele toride.

Topul negru simplu adaugă contrast şi pune în valoare cămaşa cu broderie englezească albă, cu detalii florale delicate.

Accesoriile – saboţii argintii, geanta neagră şi colierul lung – echilibrează ţinuta, adăugându-i un strop de rafinament discret.

Am obţinut, astfel, o ţinută elegantă şi relaxată, în acelaşi timp, pe care o pot purta la un eveniment estival sau o seară romantică.

Urban şi rafinat
Cea de-a doua ţinută păstrează aceeaşi paletă alb-negru, dar într-o variantă mai sofisticată şi urbană.

De data asta am purtat nişte pantaloni albi cu croială creion, pe care i-am combinat cu un top negru şi un sacou alb cu dungi negre subţiri, care conferă un aer modern şi profesional.

Am completat ţinuta cu balerini albi şi aceleaşi accesorii din ţinuta anterioară – geanta mică neagră şi colierul argintiu cu pandantiv rombic – iar pentru a sublinia aerul structurat al ţinutei mi-am prins părul la spate cu o clemă.

Este o ţinută mai riguroasă şi sofisticată decât prima, potrivită pentru ocazii mai formale sau pentru birou.

Dacă şi ţie îţi place combinaţia alb-negru iar ţinutele mele te inspiră, iată ce îţi recomand.
- O fustă albă găseşti la Bonprix aici sau aici sau la Reserved aici, aici şi aici.
- Pantaloni albi cu croială creion la Bonprix aici, aici sau aici.
- Un sacou alb cu dunguliţe la FashionDays aici sau la AboutYou aici.
- O cămaşă cu broderie englezească la Bonprix aici sau Reserved aici.
- Un top negru la Bonprix aici sau aici.
Atenţie!
Dacă citeşti acest articol pe telefon şi l-ai deschis de pe Facebook, este posibil ca linkurile la recomandările mele să nu meargă.
Poţi remedia foarte simplu problema astfel:
- fă click în colţul din dreapta sus al ecranului pe cele trei punctişoare
- în meniul care se deschide fă click pe Open in system browser
- fă scroll din nou până la linkuri şi iată-le funcţionând! 🙂
Cu drag,

Articole pe care poate le-ai ratat
În trend – imprimeurile în alb şi negru
Un imprimeu alb-negru şi un strop de roşu
Dacă articolul ţi-a plăcut dă-i un Like şi recomandă-l şi prietenelor tale printr-un Share. Iar dacă vrei să afli când postez un nou articol, dă un Follow la pagina mea de Facebook.


